Akrapovic oferă un sistem de evacuare pentru Renault Clio RS

Publicat miercuri, 25.08.2010 11:22 de Sebastian Toma

Renault Clio RS a primit o evacuare din titaniu realizată de specialiştii de la Akrapovic. Aceasta este mai uşoară cu 4 kilograme decât versiunea standard şi sistemul complet costă 1.500 de euro.

Slovenii de la Akrapovic, cunoscuţi mai degrabă pentru componentele de evacuare furnizate pentru motociclete, au realizat o evacuare sport pentru Renault Clio RS. Aceasta este cu 4 kilograme mai uşoară decât unitatea standard şi oferă între 5 şi 7 CP în plus, spun cei de la Akrapovic. Cuplul motor a fost şi el crescut, dar valoarea nouă a acestuia nu a fost anunţată. Costul unui asemenea sistem de evacuare complet este de 1.500 de euro, acesta incluzând galeria de 500 de euro.

Sistemele de evacuare realizate de cei de la Akrapovic sunt construite din titaniu, un material cu 40% mai rezistent şi mai uşor decât oţelul inoxidabil. Slovenii primesc un aliaj special de titaniu oferit în exclusivitate de un furnizor japonez. Acest aliaj este rezistent la temperaturi extrem de ridicate, iar vibraţiile sau rugina nu îi pun niciun fel de problemă. Galeriile de evacuare sunt realizate prin hidroformare, un proces care utilizează apă presurizată la 1.000-4.000 de bari. Astfel, slovenii obţin forma perfectă pentru eliminarea cât mai rapidă a gazelor de evacuare cu zero erori.

Renault Clio RS este echipat cu un motor otto aspirat care furnizează 200 CP la 7.100 rpm şi un cuplu motor maxim de 215 Nm la 5.400 rpm. Modelul are o masă de 1.240 kilograme şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 6.9 secunde. Viteza maximă a acestui model este de 225 km/h, iar consumul mixt este de 8.3 litri la sută. În România, Clio RS porneşte de la 20.684 de euro cu toate taxele incluse.

Via | Autosblog.fr

  • Mirela_, miercuri, 25.08.2010 13:53

    Acest pachet va fii disponibil si in Romania?

  • unckle, miercuri, 25.08.2010 14:44

    nu vreau sa par carcotas ... dar 1500E ... pentru 7 cai si 4kg ... cam multicel totusi ;)

  • bozzo26, miercuri, 25.08.2010 15:51

    mai bine ii pun tzeava de inox din galerie pana in capat :X

  • bernd, miercuri, 25.08.2010 17:26
    Evacuare scumpa

    La 1500 euro iti instalezi o evacuare completa(inclusiv galerii de evacuare) si un kit de admisie care aduc impreuna un surplus de peste 30 CP.

  • P-george, joi, 26.08.2010 00:27
    evacuare

    Setul contine si galeria de evacuare care costa 500 de eur si e inclusa in pretul de 1500.