Ajutați de rachetele avioanelor de vânătoare: Mitsubishi va folosi senzori militari pentru ghidarea mașinilor autonome
Mitsubishi desfășoară activități importante și în industria japoneză de armament. Motiv pentru care va folosi senzorii de ghidare a rachetelor pentru viitoarele sale mașini autonome.
Puțini știu că numele Mitsubishi nu este asociat doar industriei auto. Pe piața din Japonia, țara mamă, brandul este cunoscut în foarte multe domenii, printre care și cel al armamentului. Cum era și normal, Mitsubishi vrea să combine anumite arii de expertiză pentru a transfera tehnologii inovatoare din domeniul militar pe mașinile actuale.
Nu este vorba despre un lansator de rachete sau altă armă de distrugere. Este vorba despre un sistem de ghidare folosit pentru rachetele avioanelor de vânătoare. Acesta ar urma să fie transplantat și mașinilor pentru a ajuta tehnologia de rulare autonomă. Planul japonezilor este acela de a combina senzorii actuali cu sistemul de ghidare prin satelit pentru a trimite informații în timp real automobilelor. Toate acestea vor fi posbile și mulțumită celor trei sateliți pe care Mitsubishi îi va amplasa pe orbită până în 2018.
Katsumi Adachi, șeful diviziei de echipamente pentru automobile, a declarat că tehnologia există. Ea are nevoie doar de sincronizare. Radare cu sensibilitate milimetrică, senzori, camere și sonare există. Ele trebuie doar calibrate pentru a accelera dezvoltarea și pentru a reduce costurile unei mașini autonome.
Mai exact, ele vor ajuta la îmbuntățirea sistemelor de frânare automată și de păstrare a benzii de rulare, programate să fie folosite de mașinile autonome Mitsubishi începând cu 2020.
Oficialul japonez este încrezător în șansele Mitsubishi pe piața automobilelor care se conduc singure. ”Nu vom încerca să ajungem din urmă vreun competitor, pentru că nici unul nu dispune de o asemenea gamă largă de tehnologii. Chiar și așa, mai avem mult de muncă până vom reuși să sincronizăm toate aceste componente”, a declarat Adachi.