Airbnb pentru mașini: General Motors se gândește la un proiect prin care clienții să-și închirieze mașinile când nu le folosesc
General Motors pregătește un proiect-pilot prin care clienții să își poată închiria mașinile atunci când nu le folosesc, potrivit unor surse apropiate de companie.
Conceptul de ride-sharing nu mai este o noutate și tot mai mulți jucători din industria auto vor să ofere astfel de servicii de mobilitate, în contextul tranziției către mașinile electrice și autonome.
În această horă vor să intre și americanii de la General Motors. Ei se gândesc la un proiect prin care clienții să își închirieze mașinile atunci când nu le folosesc, un fel de Airbnb pentru mașini.
Surse apropiate de companie susțin că proiectul ar putea să fie testat în această vară. Astfel, proprietarii de mașini produse de GM ar urma să-și închirieze vehiculele către alți clienți prin intermediul unei aplicații, iar câștigurile obținute să fie împărțite cu constructorul auto.
Prin acest program, General Motors vrea să facă încă un pas în tranziția sa de la construcția de mașini către furnizarea de servicii de mobilitate. Oficialii companiei nu au dorit să facă declarații pe marginea acestui subiect.
Via Autonews
sigur ca da. imi dai masina ta sa ma duc pe transfagarasan?