Ai folosit vreodată piese contrafăcute pe mașina ta? Hyundai îți explică ce ți s-ar fi putut întâmpla în caz de accident
Hyundai a demarat în SUA o campanie care își propune să informeze clienții în privința riscului pe care îl presupune utilizarea pieselor aftermarket de origine dubioasă. "Oamenii aleg satisfacția pe termen scurt a costurilor reduse, dar riscurile pe termen lung sunt majore".
Problema pieselor și subansamblelor contrafăcute nu este una est-europeană și nici măcar una europeană. Mărcile americane se lovesc des de piese de schimb produse fraudulos și montate apoi la ateliere specializate independente pe mașini în condiții îndoielnice. Iar dacă de multe ori aceste piese își trăiesc viața trecute cu vederea și apoi schimbate, există ocazii în care alegerea unei astfel de soluții în favoarea uneia originale te poate costa viața.
Acesta este și mesajul pe care Hyundai îl aruncă pe piața din Statele Unite printr-o campanie de educare a clienților care are la bază un mesaj clar: riscurile utilizării pieselor contrafăcute sau reciclate sunt majore și pot duce la accidente care te pot costa viața. Și pentru că o serie seacă de cuvinte și sfaturi nu are efect, Hyundai plusează cu o colecție de fotografii și de imagini video care își propun să ne arate exact diferența dintre un airbag original și unul de origine necunoscută.
"Piesele contrafăcute pentru modelele Hyundai sunt o problemă care pe parcursul ultimilor 30 de ani a crescut în intensitate. Clienții acceptă satisfacția pe termen scurt a reparației la un cost redus, uneori fără să știe că aceste costuri mici sunt realizate prin înlocuirea pieselor originale cu unele contrafăcute. Economiile pe termen scurt pot avea implicații adverse pe termen lung pentru mașină și pentru pasageri, iar asta duce de fapt la costuri ulterioare mult mai mari. Cu cât oamenii înțeleg mai mult pericolul utilizării pieselor care nu sunt de origine controlată, cu atât scad șansele ca aceștia să sufere consecințe majore. Siguranța și încrederea sunt caracteristici de bază ale brandului nostru și de aceea lansăm această campanie", spune Frank Ferrara, vicepreședinte executiv al Hyundai Motor America.
Campania poate fi analizată în detaliu pe site-ul oficial al celor de la Hyundai SUA.
Da, am folosit piese contrafacute. Am comandat un filtru de benzina MAN (printre altele), iar dupa ce l-am pus sus, masina dadea in nas, murea motorul in intersectii sau in depasiri si acceleram pana la 100 in vreo 25 de secunde de zgaltaieli si trepidatii. Stiind ca e filtru nou, am inceput sa diagnostichez alte posibile surse, nimic nu indica vreo problema. In cele din urma am pus filtrul meu vechi, original, vechi de 20 de ani (avea data pe el) si masina mergea perfect. L-am tinut vreo 2 saptamani, timp in care am comandat un filtru nou, de la dealer. Asa ca, atentie mare ce si de unde comandati si daca masina are un comportament negativ, la scurt timp dupa schimbarea unor piese, acolo trebuie facute intai verificari. Asta-i motivul pentru care pastrez piesele vechi cateva saptamani.