Acuzații de sabotaj la Tesla: Elon Musk susține că un angajat a cărui promovare a fost refuzată a trimis date sensibile în afara companiei
Elon Musk a trimis un email în interiorul Tesla în care își acuză un angajat de sabotaj al activității companiei. Șeful Tesla susține că angajatul respectiv dorea o promovare, dar a fost refuzat, iar mai apoi acesta a trimis date sensibile către persoane din afara companiei.
Anunțul că Tesla va concedia aproximativ 3.500 de angajați, echivalentul a circa 9% din forța de muncă, cu scopul de a reduce pierderile și de a trece pe profit, a fost cea mai recentă dovadă că lucrurile nu merg prea bine în cadrul companiei americane.
Acum au apărut alte informații din sânul organizației, de această dată mult mai grave, respectiv acuzații venite din partea șefului Elon Musk și îndreptate către angajați.
Într-un mail intern, Elon Musk acuză un angajat de sabotaj al activității companiei. Angajatul respectiv dorea o promovare, fusese refuzat și a ales să se răzbune prin modificarea unor coduri în sistemul de producție și prin trimiterea de date sensibile către persoane din companie.
“Consecințele acțiunilor acestui angajat sunt încă neclare, dar din ce a recunoscut până acum lucrurile sunt destul de grave. Motivația lui a fost că dorea o promovare și nu a primit-o,” a scris Elon Musk, potrivit agenției Reuters.
Șeful Tesla a aflat de “sabotaj” în cursul ultimului weekend și spune că va derula o investigație pentru a afla dacă angajatul a acționat singur sau cu ajutorul unor persoane “din alte organizații”.
Via Reuters (înreg.)
Musk devine o copie fidela a lui Trump, daca nu o fi cumva invers. Chiar devine grețos, când ceva nu funcționează alți sunt de vina! Noroc ca sunt finanțați de USA! (daca era o companie privata era închisă de mult)