Actualul Opel Corsa a ajuns la 750.000 de comenzi în mai puțin de trei ani

Publicat joi, 04.05.2017 18:01 de Bogdan Mirică

Opel se laudă cu vânzări notabile pentru actuala generație Corsa. De la finalul anului 2014 și până în prezent, Opel a adunat 750.000 de comenzi pentru modelul său de clasă mică.

Opel este privit ca un expert al segmentului mic și compact, acolo unde modelele sale s-au vândut foarte bine în ultimele decenii. Nici mașinile de azi nu fac excepție, având în vedere că Opel sărbătorește deja atingerea unui număr record de comenzi pentru actualul Corsa.

Lansată pe piață la sfârșitul anului 2014, actuala generație a modelului subcompact a reușit deja să adune 750.000 de comenzi. Este un rezultat foarte bun, care face din Opel Corsa o mașină cu 13 milioane de clienți convinși din 1982, anul în care a fost lansată prima generație, și până în prezent.

Primul Opel Corsa debuta în '82 ca cel mai mic dintre frații Kadett și înregistra un succes fulminant pentru germani. Produs între 1982 și 1993, această generație de Corsa a reușit să totalizeze 3.1 milioane de exemplare vândute.

Generația a doua, produsă între 1993 și 2000 a fost și mai populară, chiar dacă s-a adresat cu precădere publicului feminin. S-au vândut patru milioane de mașini, ceea ce face ca această generație să fie cea mai bine vândută din istoria Corsa.

Modelele care au urmat după ea nu au reușit să mai sară de pragul de trei milioane: concurența a devenit din ce în ce mai puternică, iar piața economică a trecut prin celebra criză a anului 2008.

În prezent, Opel Corsa ia naștere în două variante de caroserie, cu trei și cinci uși, la două uzine din Europa. Una se află la Eisenach în Germania, iar cealaltă în Zaragoza, Spania. 

  • Opel chix, vineri, 05.05.2017 11:47

    Buna masina! Buna de aruncat...

  • LR, vineri, 05.05.2017 12:19

    @ snob: Ce noroc că ne-ai atras atenția! Acum ne vom feri de Opel Corsa. Dar tu? Ce tricicletă conduci?

  • opc, duminică, 07.05.2017 13:25

    simpatica foc..si fiabila ! daia s-a si vandut asa

  • maximuspc, miercuri, 11.10.2017 08:02

    Excelenta masina. Am avut D-ul, cumparat din romania nou. Motorul de 1.4. Atunci nu erau variante turbo, apoi au aparut. Oricum, a fost o masina excelenta. Nu ma mir ca noul model s-a vandut asa de bine. Dar ii dau francezii in cap acum.