Actorul care îl joacă pe Enzo Ferrari nu a putut să conducă mașinile din viitorul film Ferrari
În ciuda unui nume mai mult decât predestinat, actorul Adam Driver, care îl va juca pe legendarul Enzo Ferrari în ecranizarea Ferrari, nu a fost lăsat să se bucure de mașinile „căluțului cabrat” pe platourile de filmare.
Da, ați citit bine. Actorul, cunoscut din rolul său în Star Wars nu a putut să conducă niciun model Ferrari, chiar dacă îl joacă pe fondatorul companiei.
Știm ca producătorul de automobile italian a avut mereu niște reguli stricte în ce privește asocierea cu brandul. În ultimul timp, a atras atenția când a interzis vânzarea de mașini către o mulțime de oameni celebri. De exemplu, Justin Bieber și-a modificat exemplaru Ferrari 458 Italia F1 Edition și a fost trecut pe lista neagră.
Acum că am pus lucrurile în context, trebuie să știm că Adam Driver nu a putut să conducă nici măcar un Ferrari pe platourile de filmare. Actorul a menționat ca interdicția a fost fixată din motive legate de asigurare.
Conform informațiilor de pe platourile de filmare, colegul lui Adam Driver, Patrick Dempsey, care deține o licență de pilot, a fost autorizat să se urce la volanul mașinilor.
Trailer-ul filmului Ferrari a fost lansat recent și sunt o mulțime de scene care ne-au atras atenția. Chiar dacă Adam Driver nu a fost de folos în scenele cu automobile, producătorii ecranizării au folosit piloți profesioniști, iar cadrele sunt spectaculoase.
via /Reuters
Dupa Gucci , acum Enzo Ferrari , care o fi legatura intre "Vader al mic" si personalitati italiene ? Nu e nici-una , e doar un actor foarte bun acest Adam Driver , personal abia astept sa vad filmul si nu neaparat doar pt. viata lui Enzo cat pt. recitalul artistic de asteptat din partea lui Adam si Penelope.