Acciza pentru carburanţi a fost amânată până în 31 martie 2014
În baza unei negocieri dintre Preşedintele şi Premierul României, introducerea accizei pentru carburanţi a fost amânată cu trei luni, titrează Mediafax.
Introducerea accizei pentru carburanţi a fost amânată cu trei luni, informează Mediafax. Anunţul vine în urma unor negocieri derulate între Premierul şi Preşedintele României, acesta din urmă acceptând să promulge legea bugetului pentru anul 2014 cu condiţia amânării aplicării accizei pentru carburanţi. Din păcate pentru cetăţenii româniei, acciza va fi amânată până la 31 martie 2014. Din acel moment, fiecare litru de carburant achiziţionat în România va fi accizat cu 7 eurocenţi. Fiind vorba despre o acciză, celor 7 eurocenţi li se va aplica un TVA de 24%. Preţul carburanţilor după aplicarea accizei nu poate fi estimat încă deoarece s-a schimbat şi metoda de calcul a accizei, nemaifiind utilizat cursul de referinţă de la 1 octombrie anul precedent, urmând să fie aplicată o actualizare în funcţie de inflaţie şi cursul valutar.
"Un mic compromis pentru a putea avea buget şi de la 1 ianuarie să plătim pensii, salariile la medici, să dăm drumul la subvenţii. Cred că, până la urmă, e un sacrificiu care merită şi măcar să se dovedească că nu avem nevoie de banii din acciză", a declarat Victor Viorel Ponta, Premierul României.
Accizarea benzinei şi a motorinei, cu suplimentare prin taxarea traficului greu, a fost propusă ca soluţie din partea Guvernului pentru a obţine 26 de miliarde de euro, sumă necesară construcţiei a 4.000 de kilometri de autostradă în România. Prin aplicarea acestei accize, autorităţile se aşteaptă ca şoferii români să nu-şi schimbe comportamentul şi să crească şi în 2014 consumul de carburant la nivel naţional, lucru care ar duce la finanţarea proiectelor de infrastructură anunţate de guvernanţi.
O sa creasca consumul, dar consumul pe piata neagra, ei in loc sa te faca sa renunti la economia subterana, te fac sa te indrepti din ce in ce mai mult spre ea... Romania, viitorul suna bine!