Accesoriu obligatoriu pentru bogații Orientului Mijlociu: Porsche 911 aurit cu 360 de km/h viteză maximă
Pentru că Porsche 911 nu este tocmai o mașină care să ieși în evidență în Orientul Mijlociu, tunerii de la Wimmer au pregătit un pachet de accesorii care vor întoarce privirile oricui.
Pentru clienții care locuiesc în țări unde Porsche 911 nu mai reprezintă de mult o mașină exclusivistă, tunerul german Wimmer a gândit un pachet de tuning care respiră opulență și are rolul de a scoate în evidență pe oricine.
Totul pornește de la exterior, unde un Porsche 997 911 Turbo Cabrio a fost poleit cu folie aurie pentru a atrage atenția oricui. Nu lipsesc jantele de 19 inch OZ Ultraleggera de 19 inch și suspensia ajustabilă furnizată de KW.
Surprizele abia încep, pentru că motorul cu șase cilindri în linie a fost intens modificat și a primit două noi turbocompresoare. După aceste ajustări, exemplarul tunat de Wimmer a reușit să acumuleze 840 de cai putere și 870 de Nm, resurse incredibile, transmise ambelor punți. Nu e de mirare că sportiva germanilor poate accelera de la 0 la 200 de km/h în doar 10.1 secunde și poate atinge o viteză maximă de 363 de km/h.
Pentru a putea face față unor asemenea cifre, mașina de serie a primit un ambreiaj sport, o evacuare din inox și un nou set de frâne. Pentru cei care făceau deja calcule, vă spunem că doar modificările motorului costă 39.000 de euro.
,,motorul cu șase cilindri în linie'' ?