AC Schnitzer ofera un diferential LSD pentru BMW Seria 1,Seria 3 si Mini
Tunerul AC Schintzer ofera clientilor sai un diferential cu alunecare limitata atat pentru gama Mini, cat si pentru BMW Seria 1 si Seria 3.
Tunerul german AC Schintzer a decis ca diferentialele cu alunecare limitata nu sunt doar pentru modelele M, asa ca a creat un asemenea diferential atat pentru gama Mini, cat si pentru BMW Seria 1 si Seria 3.
Diferentialul cu alunecare limitata era disponibil ca echipament optional pentru modelele BMW pana in anul 1999, cand compania germana a introdus Seria 3 E46. Atunci sistemele de stabilitate si control au fost folosite pentru a indeplini rolul traditional al diferentialului cu alunecare limitata. Din acel moment diferentialul cu alunecare limitata a fost disponibil doar pe modelele M.
Acest diferential este mai bun decat un diferential deschis deoarece ofera mai multa tractiune in momentul in care o roata pierde aderenta. Principiul de functionare este simplu. Atunci cand o roata incepe sa patineze, diferentialul cu alunecare limitata transfera pana la 75% din puterea care ii este oferita catre roata opusa.
Aceasta inseamna ca fluxul de putere de la motor nu este intrerupt si propulsia este constanta in orice situatie de conducere. Pentru Mini, diferentialul cu alunecare limitata imbunatateste caracteristicile de directie si mareste viteza cu care poate fi abordata o curba, in timp ce reduce tendintele subviratorii.
Via | AC Schnitzer