ABT pregateste un KTM X-Bow de 300 de cai
Tunerul german ABT a anuntat ca va dezvolta un pachet de performanta pentru modelul sportiv KTM X-Bow.
Dupa ce a facut publica intentia sa de a vinde si asigura service-ul noului KTM X-Bow prin intermediul propriei retele de dealeri, tunerul german ABT, specializat in modificarea modelelor Volkswagen, a anuntat ca isi va indrepta pentru moment atentia si asupra modelului sportiv austriac.
Casa de tuning planuieste sa dezvaluie o versiune mult mai performanta a sportivei care cantareste doar 790 de kilograme si ofera 240 de cai putere. ABT va incerca astfel sa exploateze tot potentialul motorului de 2.0 litri TFSI, acesta urmand sa livreze cel mai probabil 300 de cai putere.
In aceste conditii ne putem astepta ca performantele sa creasca simtitor, implicit sprintul de la 0 la 100 de km/h sa fie sub cele 3.9 secunde ale versiunii de serie.
Momentan, tunerii au decis sa nu dezvaluie alte informatii despre propria lor interpretare a supercarului, acesta urmand sa fie testat indelung pentru a asigura performantele asteptate.
via | CarScoop