ABT lansează un pachet de performanță pentru Audi RS3: producție de numai 200 de exemplare
Tunerul german ABT a lansat un nou pachet de performanță pentru varianta sedan a lui Audi RS3. Acesta aduce o suspensie modificată, reglabilă și cu arcuri noi, precum și elemente din fibră de carbon la exterior. Doar 200 de exemplare vor fi produse.
ABT, tunerul german care se ocupă de modificarea modelelor Audi, a venit cu un pachet nou pentru varianta sedan a lui RS3. Numit RS3-R, acesta aduce modificări la nivel estetic și la suspensie, însă nu și la motor, care a rămas neatins. Pentru acest pachet, ABT s-a concentrat mai mult asupra unei dinamici superioare și a unei aparențe impozante.
Pentru început, putem observa un pachet aerodinamic nou, cu elemente din fibră de carbon. Astfel, spoilerul față, elementele aero frontale și din spate, precum și difuzorul sunt confecționate din fibră de carbon. Jantele de 20 de inch sunt confecționate dintr-un aliaj mai ușor față de cele venite din fabrică pentru Audi RS3.
Cea mai mare schimbare se află la suspensie, acolo unde avem arcuri noi, de unde rezultă o gardă la sol mai joasă cu 24.8 milimetri în față și 29.9 milimetri în spate. Opțional, clienții vor putea alege și o suspensie reglabilă, care permite ajustarea nivelului de amortizare.
La interior, pachetul aduce o serie de embleme ABT la panourile laterale și covoare, precum și un capac nou pentru butonul start-stop.
Motorul nu a suferit nicio modificare. Avem de-a face cu un propulsor de 2.5 litri cu 5 cilindri turbo, de 400 de cai putere și 500 Nm, cuplat la o cutie de viteze automată cu 7 trepte. Accelerația de la 0 la 100 km/h este gata în 3.8 secunde, iar viteza maximă este de 290 km/h.
Noul ABT RS3-R va fi construit în doar 200 de exemplare.
via ABT