Abarth utilizează recunoașterea facială pentru a monitoriza emoțiile șoferului și pasagerului

Publicat luni, 31.10.2022 13:33 de Alexandru Monenciu

O premieră în industria auto, Abarth a utilizat tehnologia de recunoaștere facială pentru a afla prin ce emoții trece șoferul (și pasagerul) în timpul unor probe desfășurate pe circuit.

Împreună cu specialiști de la Universitatea Loughborough, Abarth a încercat să afle prin ce emoții trece șoferul și pasagerul în timpul unor probe desfășurate (inclusiv tururi rapide) pe circuitul Mallory Park din Leicestershire, Anglia.

Participanții la acest experiment au condus modele Abarth F595, 595 Esseesse și 595 Competizione. Stările prin care au trecut au fost monitorizate cu ajutorul tehnologiei de recunoaștere facială și chiar cu ajutorul unei electrocardiograme.

Pe parcursul unui tur rapid, 31.8% dintre șoferi și 35.4% dintre pasageri au arătat o doză mare de fericire. Situația s-a schimbat puțin atunci când la volan s-a aflat un pilot profesionist care a împins mașina aproape de limită.

În acest caz, 11.9% dintre participanți au arătat semne de frică și stări ușoare de șoc.

via Abarth

  • emotii si senzatii, luni, 31.10.2022 14:06

    ar putea sa bage banii aia in a afce niste masini mai bune, nu sa plateasca programatori sa afle cum se stramba soferii inauntru

  • idic, luni, 31.10.2022 15:39

    Mașina asta se mișcă bine până la cumpărături, atinge suta în 7 secunde. Nu pricep ce te-ar putea determina s-o cumperi când vezi garanția de 24 de luni și experiențele celor care au făcut deja această greșeală.

  • Mircea Badea, luni, 31.10.2022 22:45

    au aflat ca trebuie electric ..

  • @guguman, luni, 31.10.2022 23:46

    Ia-ți Fiat 500e la 40k. O mașină de 5k, dar cu baterie, e mai scumpă decât garsoniera ta. :) Oricum tu rămâi la trotinetă că doar n-o să aveți toți Fiat 500e, idealul sărăcanilor.

  • @@gogoman, marţi, 01.11.2022 17:39

    eu conduc o decapotabila..si nu, nu e caruta ta.

  • @guguman, marţi, 01.11.2022 20:04

    Decapotabilă electrică? Sau cumva rumegi mâncare digerată pe aici?

  • @@gogoman, miercuri, 02.11.2022 09:48

    da, se decaloteaza electric..

  • @guguman, miercuri, 02.11.2022 10:49

    Atunci am lămurit-o și pe asta. Un oarecare tiriplic cu termică moare de grija planetei pe net. :) Probabil din reprezentanța unui dealer auto pe unde suflă vântul.