A VENIT IARNA! Toată ţara e sub zăpadă

Publicat vineri, 17.12.2010 10:33 de Sebastian Toma

România a fost pusă din nou în genunchi din cauza ninsorii. Prognoza meteo nu anunţă îmbunătăţiri majore până la Crăciun. Automarket vă prezintă câteva ponturi pentru sezonul iarnă.

Zăpada a îngreunat circulaţia în toată ţara, iar avertizarea de Cod Galben de ninsori pentru Dobrogrea, Bărăgan şi sudul Moldovei nu promite o situaţie foarte bună pentru şoferi în următoarea perioadă. Atenţionarea respectivă este valabilă până vineri la ora 18:00, dar există posibilitatea ca aceasta să fie extinsă după acel moment pentru a preveni incidentele grave. Ninsoarea a apărut mai devreme decât au anunţat mai toate prognozele meteo, lucru care a bulversat atât cetăţenii care sperau la o estimare corectă, cât şi administratorii drumurilor care au fost, ca în fiecare an, surprinşi de apariţia zăpezii pe şosele.

VREMEA ÎN ŢARĂ ŞI ÎN CAPITALĂ

Atenţionarea de Cod Galben de viscol şi ninsoare a fost emisă joi şi vizează judeţele Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi Galaţi. Vântul va sufla puternic, cu rafale de 60 km/h în Dobrogea, Bărăgan şi în sudul Moldovei – unde va fi acompaniat şi de ninsoare. Partea continentală a Dobrogei va avea parte de ninsori mai consistente. Pe litoral vor fi precipitaţii mixte care vor favoriza producerea poleiului.

În Bucureşti se circulă în condiţii de iarnă, cu toate că utilajele de deszăpezire au fost scoase pe carosabil. În unele zone din Bucureşti se circulă cu dificultate sporită, iar ninsoarea nu s-a oprit de joi seară. Oficialii societăţilor care asigură deszăpezirea au declarat că utilajele de intervenţie au ieşit pe teren în noaptea de 16 decembrie şi au împrăştiat material antiderapant pe şosea. Excepţie face sectorul 5, care nu are contract cu nicio societate de salubrizare pentru deszăpezire şi nu a beneficiat de aplicarea materialului antiderapant pe şosele.

OPRESCU CĂTRE RATB: "CRED CĂ MĂ LUAŢI DREPT MAIMUŢOI"

Sorin Oprescu, Primarul Capitalei, le-a cerut reprezentanţilor RATB să-şi scoată toţi angajaţii în stradă pentru a curăţa staţiile de troleibuz şi autobuz precum şi refugiile de tramvai. Edilul este nemulţumit că dimineaţa zilei de 17 decembrie a găsit peroanele pline de zăpadă, iar călătorii alunecau la urcarea şi la coborârea din mijloacele de transport în comun. Primarul nu le-a făcut cetăţenilor nicio recomandare privind utilizarea cu precădere a mijloacelor de transport în comun în speranţa că bucureştenii vor face alegerea corectă şi îşi vor lăsa automobilele în parcare.

PROGNOZA METEO PENTRU WEEKEND

Vineri, vremea se va menţine rece, iar cerul va fi temporar noros. Local va ninge, în special în regiunile estice şi sud-estice, iar vântul va avea intensificări în zonele respective. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus opt şi două grade Celsius, iar cele minime între minus 15 şi minus cinci grade Celsius. În depresiuni, aceste valori ar putea fi mai scăzute. În schimb, presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Sâmbătă va ninge în cursul zilei, pe arii extinse în jumătatea de vest a ţării şi local în restul ţării. În sudul şi în sud-estul teritoriului precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie. Temperaturile vor fi într-o creştere uşoară, dar maximele vor fi cuprinse între minus cinci şi cinci grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între minus 11 şi minus un grad. Presiumea atmosferică este aşteptată să scadă în prima parte a zilei, ca apoi să urce la normal.

Duminică, temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus şase şi patru grade, iar cele minime între minus 14 şi minus patru grade. În nordul şi în centrul ţării, acestea vor fi mai coborâte. Pe arii restrânse, ceaţa se va aşterne asupra ţării dimineaţa şi noaptea. Ninsoarea va fi mai slabă, iar vântul va avea o intensitate redusă.

VREMEA SE VA ÎNCĂLZI ÎNAINTE DE CRĂCIUN

Potrivit meteorologilor, vremea se va încălzi înainte de Crăciun, dar previziunile până la Anul Nou nu sunt încă definitivate. În Capitală, zăpada a îngreunat semnificativ circulaţia şi a dus la producerea unui număr însemnat de accidente. Doar în seara de 16 decembrie au avut loc 86 de tamponări şi 13 accidente rutiere în Capitală. Din fericire, accidentele rutiere din Capitală nu s-au soldat cu decese, dar trei persoane au fost rănite grav. Marile bulevarde şi zona centrală a Capitalei au probleme cu deszăpezirea, iar circulaţia decurge în condiţii de iarnă. În sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei au fost detaşate prea puţine utilaje de deszăpezire, iar traficul a fost îngreunat semnificativ.

RECOMANDĂRI PENTRU CIRCULAŢIA ÎN CONDIŢII DE IARNĂ

Deşi este indicat să nu utilizati autoturismul pentru transportul personal în această perioadă, Automarket vă prezintă câteva recomandări pentru circulaţia în condiţii de siguranţă minime. Plecaţi la drum cu cel puţin 15 minute mai devreme decât aţi face în mod normal şi analizaţi "la rece" situaţia înainte de a folosi autoturismul. Lăsaţi şoselele libere pentru vehiculele de transport în comun, serviciile de urgenţă şi persoanele invalide care au nevoie de autoturismul special adaptat în fiecare zi.

În primul rând, nu porniţi la drum înainte de a echipa autoturismul corespunzător, cu anvelope de iarnă şi chiar şi cu lanţuri dacă este necesar. Este indicat să păstraţi în autoturism un set de lanţuri, o lopată şi un sac de nisip. De asemenea, la drumurile în afara localităţii este indicat să aveţi în autovehicul provizii pentru situaţii de urgenţă, alimente, o pătură, o lanternă şi alte elemente necesare supravieţuirii în situaţii extreme.

În ceea ce priveşte conducerea în condiţii de iarnă, este crucial să nu bruscaţi comenzile autovehiculului şi să păstraţi o distanţă corectă faţă de vehiculul din faţă. Rulaţi în permanenţă cu luminile de întâlnire aprinse şi gândiţi din timp traiectoria pe care vreţi să o urmaţi. Nu uitaţi să îndepărtaţi toată zăpada de pe autovehicul înainte să porniţi la drum şi să dezaburiţi geamurile pentru a obţine un nivel optim de vizibilitate. Dacă aveţi orice îndoială privind starea de funcţionare a automobilului dumneavoastră, este indicat să îl lăsaţi în parcare, deoarece sunt şanse mari să blocaţi circulaţia în cazul unei defecţiuni.



Via | Realitatea | Meteo

 

  • McLaren, vineri, 17.12.2010 12:04
    Am facut azi 1 ora pana la servici

    1 ora pana la servici. In mod normal 25-30min. Plin de cauciucuri de vara. Plin de SUV-uri cu gume de vara ptr ca ei au 4x4 si deh. Plin de masini vechi ca s-a gandit omul ca ninge si ar fi mai bine sa mearga cu masina ce a stat pe loc de o luna de ultima data cand a iesit cu ea duminica. Plin de taxiuri cu allseason ce au impresia ca pot face aceleasi manevre ca si pe asfalt uscat si ca allseason sunt la fel de bune ca cele de iarna. Macar am avut placerea sa vad la intrarea in Bucuresti (eu stau in afara BUC) politia care a oprit microbuzul si tirul din fata mea. Nu de alta dar de abia mergeau si patinau groaznic si aveau vreo 500m in fata lor liber si fara nici o masina si noi cu 10km/h in spatele lor. Imi pare rau dar am mers pe sina de tramvai pe vacaresti (mii si mii de scuze pentru chestia asta) pentru ca restul mergeau cu 5 km/h pentru ca nu puteau mai mult. Tragic. Cu adevarat tragic.

  • Stefan Murgeanu, vineri, 17.12.2010 12:24
    chiar asa? :)

    nu inteleg de ce unii considera ca ei se grabesc mai tare decat altii si ca ei merita si trebuie sa depaseasca acea coloana ce se taraste si eu am fost in coloana pe Vacaresti azi dimineata si nu am simtit nevoie sa o depasesc ma intreb ce ne diferentiaza? ;) in alta ordine de idei: da, ar trebui amendati si batuti toti cei care nu-si pun cauciucuri de iarna si nu invata lucruri elementare despre sofatul iarna

  • McLaren, vineri, 17.12.2010 12:43
    @Stefan Murgeanu

    Mi-am cerut scuze pentru chestia asta. Nu merg aproape niciodata pe sina de tramvai/constrasens. Problema era ca vedeam cum unele masini din fata de abia se tarau. Chiar nu mai suportam. Daca toti aveam cauciucri de iarna faceam 40 de min pana la servici. Problema e ca cei cu caucicuri de vara nu inteleg ca nu trebuie sa iasa afara pe aceasta vreme, blocheaza traficul si nu ca m-as fi grabit eu dar deja se exagereaza. Daca eram in afara erau opriti de politie si trasi pe dreapta. Nu imi justific astfel ilegalitatea ci doar frustrarea de a face o gramada din cauza unor nesimtiti. De ilegal am fost si inchei din nou prin a imi cere scuze.

  • cris, vineri, 17.12.2010 13:38

    Am ieisit aseara cu masina pentru ca aveam ceva de rezolvat in centru. Foarte multi au cauciucuri de vara si merg ca soriceii cu 20-30 km/h. Si mai sunt unii, categoria snobi, care au SUV-uri, dar cu anvelope de vara (pt. ca ei au 4X4). De abia astept sa se dea legea cu obligativitatea montarii gumelor de iarna. Cine nu vrea sa-si cumpere, sa lase masina acasa si sa nu-i mai incurce si pe ceilalti.

  • vsz, vineri, 17.12.2010 14:34
    :)

    mai aia care au ceva cu aia cu cauciucuri de vara, desi eu nu am de vara ca in momentu cand mi-am luat masina mi-am luat si 4 cauciucuri ca de geanta nu am mai avut bani, atata timp cat drumurile nu-s curatate poti avea orice fel de cauciuc vrei, cel putin in localitati ar trebui ca drumurile sa fie curatate si sa se dea cu antiderapant si pe urma nu ar mai conta ca ai cauciucuri de vara sau de iarna, dar tiganu tot tigan e, in fiiecare an are o scuza, "ne-a luat pe nepregatite, am ramas fara material antiderapant, a nins prea mult, nu avem destule masini, oamenii is in concediu, ..... etc." asta suntem noi, nici cum nu e bine, ba ca ninge, ba ca nu ninge. mai luativa si voi o minge si respectati-l pe cel din trafic ca sa fiti si voi respectati.

  • sandman, vineri, 17.12.2010 14:38
    cauciucuri iarna

    azi dimineata, drumul taberei- unirea, 45min. multi cu cauciucuri de vara, inclusiv o femeie cu un eos care m-a enervat teribil. pe splai i-am dat 80 ca numai puteam de nervi. daca va claxoneaza cineva ca mergeti prea incet, ala sunt eu. daca nu aveti cauciucuri vara stati acasa sau mergeti cu altceva, nu intelegeti ca ne incurcati??

  • isa, vineri, 17.12.2010 16:20
    ?

    azi am vazut diferenta dintre all season si cele de iarna chiar isi merita banii .. constanta- medgidia 65 min cu all si cu iarna 40 min ( si ma e si treaba poti sa pleci si din nameti)

  • Sorin, vineri, 17.12.2010 16:25
    Hai sa redescoperim si mersul pe jos

    Domnule, daca ai masina si bani de benzina, poti merge oriunde, oricand. Dar iarna, daca nu ai vreo prioritate maxima, poti sa-ti mai cobori fundul ala gras din masina, si mai incearca si mersul pe jos, sa nu te mai bata iubita sau nevasta la cap cum ca ai facut burta.

  • @sandaman, vineri, 17.12.2010 18:52
    seat = carute ordinare

    ce rau esti tu, comunist mic :)) PS: prind Seaturile 80 de km/h? WoW :))

  • alinusu, vineri, 17.12.2010 19:36
    realitatea tv

    ma incepeti si voi cu titluri gen "realitatea tv" : "vine apocalipsa!"?! ce surpriza ca ninge iarna uau! referitor la circulatie chiar s-a circulat azi aiurea de dimineata pana la vreo 12 dar dupaia a mers destul de ok! si eu am numarat multi cu gume de vara care mergeau cu 20 30km/h si ne tineau pe toti in coloana,dar si care aveau chef sa se grabeasca si sa depaseasca aiurea!

  • lol, sâmbătă, 18.12.2010 10:37

    Acum toti indoctrinatii ii urasc pe aia care au cauciucuri de vara ca asa a zis la televizor ca esti un criminal daca nu ai. Nu ei incurca traficul ci cei care merg cu 20km/h cum da 1 cm de zapada sau ploua, indiferent de ce cauciucuri au, pentru ca nu au treaba cu volanul dar cu toate astea tot ies in trafic. Am vazut nenumarati cu anvelope de iarna care mergeau ca si cum ar fi fost sfarsitul lumii, se tarau efectiv si in spatele lor se formau cozi interminabile.

  • Sa va..., miercuri, 22.12.2010 12:10
    Sa va...

    Stiti care e problema? E iarna, puneti-va dracului cauciucuri de iarna; E vara, puneti-va de vara/ De ce nu mergeti cu masinile alea si fara sa schimbati uleiul niciodata la ele/sa mergeti cu acelasi ulei 10 ani la rind/Sau cdaca se poate cu aceleasi cauciucuri 20 de ani de aici inainte/Si daca e iarna, imbracati-va in pantaloni scurti si tricou si mergeti prin zapada/Nu e diferenta intre cauciucuri de iarna, all season si de vara.........de cat timp ai permisul pretene....