A schimbat taberele: Cea mai rapidă mașină electrică din lume este un Chevrolet Corvette
Americanii de la Genovation au modificat principiul de funcționare al unui Chevrolet Corvette: au înlocuit motorul clasic pe benzină cu unul electric de 700 de cai și au stabilit un nou record mondial de viteză.
Cine a zis că mașinile electrice nu pot fi rapide? Tesla a dovedit-o cât se poate de bine cu versiunile sportive ale electricului Model S, iar Corvette-ul din imagine vine să sublinieze asta. Deși este cunoscut drept unul dintre cele mai dorite supercaruri americane cu propulsie convențională, acest Chevrolet Corvette a devenit cea mai rapidă mașină electrică din lume. Bineînțeles, după ce a renunțat la motorul de serie.
În locul unității pe benzină de 6.2 litri a fost instalat un motor electric de 700 de cai putere, capabil să livreze și un cuplu motor impresionant, de 813 Nm. Mai mult, modelul beneficiază de un pachet de baterii generos, care îi asigură o autonomie de 210 kilometri. Inginerii de la Genovation, cei care au convertit mașina la curentul ecologic actual, au reușit să obțină chiar și o repartizare 50/50 a greutății pe ambele axe.
Așadar, cu acest pachet tehnologic bine pus la punct, cei de la Genovation s-au gândit la stabilirea unui record de viteză. Un record atins pe un circuit din Florida, în data de 23 februrarie, și omologat de International Mile Racing Association.
Exemplarul Chevrolet Corvette electric a reușit să atingă o viteză maximă de 300 de km/h, depășind astfel recordul anterior, de 284 km/h.