A început a doua sesiune de teste de la Barcelona: Alfa Romeo, Red Bull și Ferrari luptă pentru primul loc în prima zi

Publicat marţi, 26.02.2019 15:18 de Daniel Popescu

Piloții Alfa Romeo, Red Bull și Ferrari au fost despărțiți de mai puțin de o zecime de secundă în dimineața primei zile din cadrul celei de-a doua sesiuni de teste de la Barcelona.

La numai 5 zile după prima sesiune de teste, echipele de Formula 1 au revenit pe circuitul de la Barcelona pentru ultimele pregătiri înainte de startul sezonului 2019. Dimineața primei zile de teste a stat sub semnul echilibrului, în contextul în care Alfa Romeo, Red Bull și Ferrari au fost despărțite de numai 0.062 secunde.

Cel mai bun timp a fost stabilit de Antonio Giovinazzi pentru Alfa Romeo, în timp ce Pierre Gasly (Red Bull) l-a învins pe Charles Leclerc (Ferrari).

Scuderia a înregistrat însă o defecțiune tehnică la sistemul de răcire din cauza căreia Leclerc a pierdut timp prețios în garaj. Defecțiuni tehnice au înregistrat și cei de la McLaren după ce Lando Norris a rămas blocat pe circuit și a ocupat astfel ultimul loc.

În schimb, cei de la Williams au înregistrat progrese vizibile după startul modest din prima sesiune și au terminat pe locul 6 prin George Russell.

În tot acest context, Mercedes continuă să nu impresioneze prin timpi, întrucât Lewis Hamilton a avut misiunea de a efectua doar stinturi lungi. De altfel, el a parcurs 83 de tururi și a fost învins la acest capitol dar de Kevin Magnussen, care s-a retras la boxe după 84 de tururi.

A doua sesiune de teste de la Barcelona se va încheia vineri.

Via F1

  • Florin F1, marţi, 26.02.2019 19:36

    Pana la urma Norris pe ce gume a facut turul rapid de 1.17 ca exista 2 variante pe diferite site-uri : C4 sau C5 ? Ca daca a fost pe C4 nu e rau deloc daca luam in calcul ce a aratat McLaren in ultimii 4 ani

  • !!!, marţi, 26.02.2019 20:49

    McLada campioana constructorilor 2019 ! Alonsita campionul pilotilor 2019 ! Uuuups, am spus Alonsita ? Scuze, am uitat ca a ales altceva ...

  • FanF1, marţi, 26.02.2019 21:37

    @!!!, o "Alonsita" ce a știut să meargă pe principiul "privește spre lumină și umbrele vor rămâne în urma ta", astfel lăsându-vă și pe voi c....cioşii să aveți cojmaruri cu el zile și nopți. Cred că n-o să muriți de bătrânețe, foame sau lipsă de sănătate ci de "boala" asta mintală. Pe cât e de corect să spui că dacă nu exista lumină nu știam ce e întunericul, dacă nu era căldură nu exista înghețul, dacă nu exista dreptul nu știam ce-i stângul s.a.m.d., pe atât e de corect că dacă omul ăsta nu era de valoare nu apăreau atâția ca voi cu atâtea și asemenea critici.

  • The Dot, marţi, 26.02.2019 21:38

    @Florin F1: Timpul lui Norris a fost facut pe C4, dupa doua tururi de incalzire, tur rapid facut... in ultima ora din prima zi de teste, adica astazi. Si 10 minute mai tarziu masina McLaren... s-a stricat. Timpul lui Gasly a fost facut pe C3, ceva mai devreme. Ciudat nimeni nu stie despre defectiunea la sistemul de racire al celor de la Ferrari, doar Automarket.ro stie... oricum prima zi de teste s-a incheiat de mult, probabil redactorii au adormit deja...

  • Florin F1, marţi, 26.02.2019 22:57

    Da, merci The Dot Stiam scenariul cu 2 tururi de incalzire, apoi turul rapid si apoi retragerea, dar nu stiam pe ce gume; Cu abandonul depinde ce a fost, probleme minore au cam avut toti si pana la urma e normal la inceput de sezon ,in teste, unde se forteaza maxim pe alocuri sa vada ce cedeaza; pana la urma doar Mercedes a raportat probleme strict cu motorul( presiune mica ulei) ce a trebuit inlocuit

  • The Dot, marţi, 26.02.2019 23:56

    @21:38....deja am epigoni....ia, explica-le astora cum sta treaba cat sunt eu plecat

  • Mercedes F1, miercuri, 27.02.2019 08:35

    Mclaren au cea mai buna masina din ultimii 5 ani. Pare f rapida, cu o aerodinamica interesanta, unica. Probabil se vor bate pentru locul 4.

  • The Dot, miercuri, 27.02.2019 12:36

    Vettel deja a luat o gura din barierele de protectie de la Barcelona. Cica merg bine cu un pahar de Rioja.