2014: Vanzările de maşini noi au crescut în Europa după şapte ani de scăderi

Publicat vineri, 16.01.2015 13:37 de Sebastian Toma

Piaţa auto din Europa a înregistrat o creştere de 5% a vânzărilor pentru întregul an 2014 după şapte ani în care a avut scăderi anuale.

Anul 2014 a adus prima creştere anuală a vânzărilor de automobile noi în Europa după şapte ani de scăderi, arată datele Asociaţiei Europene a Producătorilor Auto (ACEA). Potrivit celor de la Automotive News, rezultatul de anul trecut a fost realizat atât datorită bonificaţiilor guvernamentale, cât şi datorită schimbării preferinţelor clienţilor pentru mărci cu maşini mai accesibile. Creşterea vânzărilor a fost realizată şi prin reduceri, achiziţii de flote auto şi alte indemnizaţii asigurate de statele europene, explică analiştii din industrie. Printre cele mai de succes concerne, mărci şi modele în 2014 se numără Grupul Renault, cu o creştere de 13% în 2014, motivată de rezultatele bune ale lui Dacia Duster şi Dacia Sandero, precum şi de cele ale lui Renault Captur. Cel mai mare grup auto european, Volkswagen, a avut o creştere de şapte procente în 2014, în timp ce PSA Peugeot-Citroen, al doilea grup auto din Europa, a avut o creştere de patru procente anul trecut.

Creşteri ale vânzărilor în 2014 au venit şi pentru grupurile General Motors, FCA, Jaguar Land Rover Daimler şi BMW. În cazul concernului din Munchen, rezultatele au adus o creştere de cinci procente la nivelul anului 2014, ceea ce i-a facut să depăşească grupul Fiat Chrysler Automobiles la nivel european. Practic, BMW Group, o companie cu trei mărci premium în portofoliu, a depăşit la vânzări în Europa anului 2014 o companie care are în portofoliu o marcă de volum şi mai multe mărci premium. La nivel de mărci, nume precum Jeep, Nissan, Mazda,Mitsubishi şi Volvo au înregistrat şi ei creşteri de peste 10 procente ale vânzărilor în 2014. Cea mai mare scădere din 2014 a fost la Chevrolet, o marcă pregătită să se retragă la sfârşitul anului curent din Europa, urmată de Smart, Alfa Romeo şi Lancia.

La nivel de pieţe, cele cinci pieţe principale ale Bătrânului Continent au avut creşteri în 2014. Revenirea treptată de la cel mai scăzut nivel al vânzărilor auto din Europa ultimilor două decenii va continua şi în 2015, spun analiştii, dar aceasta va fi derulată într-un ritm modest. Asociaţia producătorilor germani de automobile estimează că vânzările din Europa de Vest vor avea creşterea redusă la jumătate în 2015 şi părerea acestora este împărţită de Carlos Ghosn, şeful Renault-Nissan, care a afirmat că piaţa din Europa anului 2015 ar putea fi ”volatilă” şi că evoluţia vânzărilor se bazează pe politici economice şi monetare.

MĂRCI AUTO: Cele mai mai creşteri, cele mai mari scăderi

Marcă 2014 2013 Diferenţă
Jeep 37.890 22.207 +70.6
Mitsubishi 93.480 71.645 +30.5
Lexus 29.471 22.648 +30.1
    
Alfa Romeo 57.009 62.366 -8.6
Smart 53.943 63.670 -15.3
Chevrolet 36.128 138.469 -73.9

ŢĂRI: Cele mai mai creşteri, cele mai mari scăderi

Ţară 2014 2013 Diferenţă
Portugalia 142.827 105.921 +34.8
Islanda 9.536 7.274 +31.1
Irlanda 96.344 74.367 +29.6
  
Elveţia 301.942 307.885 -1.9
Austria 303.318 319.035 -4.9
Olanda 387.835 416.730 -6.9

Via Automotive News (înreg.) | ACEA

  • LauCalin, sâmbătă, 17.01.2015 11:27

    Ma uit pe acel clasament si ma intreb cum de a reusit Mitsubishi o asemenea performnata. Pentru ca eu cred ca este o mare performanta cand nu te impui cu mare lucru. Singurul model reusit mi se pare a fi ASX si poate Outlander, pentru ca SpaceStar poate e o masina fiabila. Dar in rest...

  • Andi, duminică, 18.01.2015 06:59

    Eu ma intreb de ce la fiecare articol generalist ca acesta trebuie sa fie o poza cu VW?... Nu sunt hater-ul marcii (pentru ca si eu detin o masina din grupul VAG) dar dati dreptate celor care va zic ca favorizati marca ...