17 milioane de masini, productia Europei in 2007
Anul 2007 a consemnat o crestere de 5% a productiei de automobile la nivelul tarilor din UE.
Productia de autovehicule din Europa a crescut anul trecut cu 5.3% fata de anul precedent, la 19.7 milioane de unitati, din care 17.08 milioane au fost autoturisme, conform datelor anuntate de Asociatia Europeana a Producatorilor de Automobile (ACEA).
Productia de autoturisme a reprezentat 87% din totalul autovehiculelor fabricate si a avansat cu 5.5% fata de 2006, de la 16.19 milioane de unitati la 17.08 milioane de masini, transmite Mediafax.
Noile state membre ale Uniunii Europene au raportat o crestere de 25% a productiei auto, ceea ce consemneaza circa 15 procente din totalul pietei europene.
Industria auto din cele 27 de membre UE asigura 2.3 milioane de locuri de munca directe si inca 10 milioane indirecte.