Williams face noi schimbări în departamentul de inginerie
Inginerul de cursă al lui Pastor Maldonado a fost promovat ca şef al inginerilor de la Williams, într-o mişcare menită să acopere plecarea şefului de operaţiuni Mark Gillan.
Williams a anunţat luni o serie de schimbări în departamentul de inginerie al echipei, însă nu a recrutat niciun tehnician din cadrul unei alte echipe, preferând să se bazeze pe promovări interne.
Astfel, Xevi Pujolar, inginerul de cursă al lui Pastor Maldonado, a fost promovat ca şef al departamentului de inginerie, rolul acestuia în coordonarea activităţilor pilotului venezuelean fiind preluat de Andrew Murdoch.
Mişcarea este una surprinzătoare în contextul în care era de aşteptat ca Williams să încerce recrutarea unui tehnician reputat din afara echipei după ce Mark Gillan a părăsit postul de şef al operaţiunilor de cursă la sfârşitul anului trecut. Directorul tehnic Mike Coughlan crede însă că mutarea este una logică în cadrul structurii echipei.
"2013 va fi un an important pentru Williams şi sunt bucuros să anunţ o reîmprospătare a echipei tehnice care are talentul de a duce echipă mai sus pe grila de start. Pujolar s-a dovedit foarte capabil şi este un inginer de cursă experimentat, astfel că promovarea ca şef al inginerilor de cursa a fost un progres natural", a precizat el.
Via Williams