Webber şi Schumacher au scăpat de penalizări după calificări
Mark Webber şi Michael Schumacher îşi păstrează locurile pe grila de Austin după ce au fost investigaţi de comisarii de cursă pentru două incidente separate.
Mark Webber a obţinut locul trei pe grila de start a Marelui Premiu al Statelor Unite, însă pilotul echipei Red Bull risca să fie retrogradat pentru că nu s-a prezentat la cantarul oficial spre finalul primei părţi a calificărilor.
Comisarii de cursă i-au oferit însă australianului doar o mustrare scrisă, întrucât Red Bull a corectat imediat greşeală şi l-a trimis pe australian în garajul FIA.
Un alt incident analizat de comisari a fost presupusul blocaj al lui Michael Schumacher în faţa lui Fernando Alonso în a doua parte a calificărilor, care l-a determinat pe pilotul Scuderiei Ferrari să exclame prin radio că "Michael este incredibil!".
Cu toate acestea, comisarii nu au luat nicio decizie importiva pilotului echipei Mercedes, întrucât Alonso se afla într-un tur de încălzire şi nu într-un tur cronometrat.
"Ambii piloţi ne-au informat că erau în turul de instalare dintr-un stint de mai multe tururi şi au fost capabili să continue tururile respective", au explicat comisarii într-un comunicat de presă.
În urma acestei decizii, Schumacher îşi va putea păstra locul şase pe grila de start şi va pleca chiar de pe locul cinci datorită penalizării de cinci poziţii suferite de Romain Grosjean pentru schimbarea cutiei de viteze a monopostului Lotus. Schumacher a obţinut cel mai bun rezultat în calificări de după Marele Premiu al Italiei din luna septembrie.
Via FIA
Ca veni vorba de reactii exagerate...ce naiba au toti de sunt asa nepoliticosi la volan? una -doua ii vezi gesticuland cu mainile prin aer, de parca-s dirijori. Cineva ar trebui sa le arate o cursa mai veche, de prin anii 70-80, sa vada acolo cum fruntasii mergeau jum'ate de tur in spatele codasilor, si aia nu se dadeau nici de-ai dracu' din drum...dar nu arata nimeni degete prin aer, toata lumea pilota si depasea pe unde putea...