Webber: "Pedeapsa pentru incidentul din Singapore este comică"

Publicat miercuri, 25.09.2013 15:43 de Daniel Popescu

Mark Webber a catalogat drept "comică" decizia comisarilor de cursă din Singapore de a fi mustrat pentru că a revenit la boxe pe monopostul lui Fernando Alonso.

Mark Webber şi Fernando Alonso au primit câte o mustrare scrisă pentru incidentul din Marele Premiu al statului Singapore, când pilotul echipei Red Bull a revenit la boxe pe monopostul spaniolului.

Întrucât se află la a treia mustrare scrisă primită în acest sezon, Webber va fi penalizat cu 10 poziţii

pe grila de start a Marelui Premiu al Coreei de Sud, iar australianul consideră că decizia comisarilor este una comică.

"Este cel puţin comic că eu şi Alonso au primit mustrări pentru acţiunile noastre de după cursă. Un moment grozav, iar fanilor le-a plăcut. Contrar zvonurilor, nu am avut nicio interacţiune cu comisarii de cursă când am declanşat isteria", a precizat Webber pe contul său de pe reţeaua de socializare Twitter, referindu-se la informaţiile potrivit cărora comisarii de cursa l-au avertizat prin gesturi pe australian să nu intre pe circuit.

Şansele ca gestul lui Alonso să fie repetat de alţi piloţi vor scădea însă dramatic începând din cursă următoare. FIA va trimite o informare tuturor echipelor prin care interzice piloţilor să intre pe circuit şi să se oprească pentru a lua un alt pilot pe monopost până la boxe.

Via Reuters

  • atm, miercuri, 25.09.2013 16:11

    Pai cat de bou trebuie sa fii sa faci asa ceva pe un circuit stradal unde vizibilitatea este minima, bine ca nu a facut autostopul in tunel la monaco, oricum intelegem gestul, la cat de frustrati sunt webber si alonso ca ii bate vettel nu au mai rezistat si au zis sa-si planga de mila unul pe umarul celuilalt in acelasi monopost, ca doi prieteni buni :))

  • Singaporezul, miercuri, 25.09.2013 17:05

    Doamne fereste, numai jigodia asta nu ar mai face victime in vreun parc, e dus cu pluta dincolo de nivelul plutirii :)) un avorton inseminat in maimuta lepadat in padure :))

  • Me, miercuri, 25.09.2013 18:26

    Falfonzo de ce nu e penalizat?! Sa fie penalizati si unu' si altu'.Alonso ca l`a luat si Webber ca a acceptat.Nu e corect? :)

  • tibi, miercuri, 25.09.2013 18:37

    inca maimuta la f1 n-a fost, nu trebuia sa-l sanctioneze, tinea de divertisment "alonso si maimutza..."ca fatza are...

  • iceman, miercuri, 25.09.2013 18:57

    @Me amandoi au primit cate o mustrare scrisa, scrie si in articol, Webber a fost penalizat ca a facut 3, Alonso poate este la prima sau a 2a

  • MB, miercuri, 25.09.2013 19:17

    Cred ca alonso piloteaza mai bine cu genunghiul lui webber in gat, pai ce act de indisciplina poate fi mai grav decat ce au facut ei, dar nu, ma insel, adevarul este ca atat a ametit alonso la singapore in urma lui vettel incat nu a mai putut ajunge la finish si l-a rugat pe webber sa bage piciorul in cockpit sa accelereze el :)))))))))

  • ferr, miercuri, 25.09.2013 20:18

    Ce comentarii de toata jena. Mi-ar fi rusine sa ma cred iubitor al acestui sport si sa-i atac pe piloti intr-un mod atat de josnic. De ce nu l-a luat Vettel? Daca tot va puneti intrebari... Doar sunt coechipieri. Daca maine ar muri pe pista un pilot, ar trebui ca ceilalti sa treaca nepasatori si sa-si continue treaba. Ce naiba, a mai murit unul, mai multe sanse sa castigi. Multi din F1 se plang ca fanii nu sunt fair-play. Dar pilotii sunt fair-play intre ei, bai maFIA? Dar maFIA mai e fair-play cu astfel de decizii? Unde naiba mai e sportivitatea? Unde naiba mai e acel lucru care ii face pe piloti sa fie umani? Asa F1, asa fani.

  • @ferr, miercuri, 25.09.2013 20:59

    Cum sa il ia ma vettel cand alonso si webber mai trebuia sa dea un tur sa termine cursa, vettel deja savura victoria la restsurant cand cei doi nici nu terminasera cursa :))

  • @ferr, miercuri, 25.09.2013 21:10

    Nu uita ca schumacher trecea cu nepasare pe langa senna cand murea pe pista in 94 nesimtitule asa ca nu te mai lamenta in prostie pentru alonso al tau si tot acel schumacher ca nu merita sa vorbesc la prezent a trecut pe langa fratele sau ralf care atentie era incarcerat in monopost de vreo 10 ori intro cursa f1 si nu a oprit, in locul tau as tacea din gura ca spui numai prostii, unde scrie ca trebuie sa periclitezi siguranta pe un circuit de curse in halul in care au facut-o alonso si webber, cred ca esti inconstient si nu realizezi ce se putea intampla bai baiete, daca vrei sa te uiti la autobuze de transport pasagerii du-te in statiile ratb si uita-te cat vrei pt ca f1 este o competitie cu monoposturi si iti recomand sa deshizi dex-ul sa intelegi sensul cuvantului monopost.

  • Ferrari_FF, miercuri, 25.09.2013 21:27

    Ma intreb care ar fi fost comentariile daca webber ar fi fost luat la ocazie de hamilton? Cred ca britanicul ar fi primit si o cursa de suspendare si toata lumea ar fi sarit pe el, oricum din cate a declarat era sa il ia la ocazie fara sa vrea. Eu din cate am vazut webber nu a fost deloc in siguranta pe masina lui alonso si spaniolul mai grav nu avea vizibilitate mai deloc, cred ca se putea intampla o nenorocire

  • Mavrick, miercuri, 25.09.2013 22:03

    La indianapolis a avut accident ralf, cred ca in 2005 sau 2004 si intr-adevar schumi a trecut pe langa fratele sau imobilizat in monopost de cateva ori, se stie ca senna era cel mai saritor pilot in astfel de momente, oprea si ajuta pilotii sa iasa din masini punandu-si viata in pericol.

  • tractor, miercuri, 25.09.2013 22:41

    site-ul asta este plin de imbecili comentatori. ura si venin, asta stiu, asta fac

  • ferr, miercuri, 25.09.2013 22:51

    @@ferr De-aia Schumacher era huiduit si Senna era iubit. Simplu, nu? Astea cu "ce s-ar fi intamplat daca..." sunt desprinse din agendele celor care s-au plictisit, gen maFIA. Cand baietii aia de la maFIA se plictisesc, mai gasesc ei ceva sa iasa in evidenta.

  • DRS11, joi, 26.09.2013 09:35

    Si cu ce l-ar putea ajuta un pilot daca ar opri pe altul imobilizat intr-un monopost? Se stie ca in caz de accident cel mai bine este ca persoana accidentata sa ramana nemiscata pentru a se evita agravarea leziunilor. Asa ca pilotii care ar opri pentru a-i ajuta pe altii implicati in accidente de fapt nu i-ar ajuta cu adevarat, ci doar ar face spectacol. Iar pilotii cred ca stiu ca nu pot ajuta, dar da bine sa-ti arati "partea umana" publicului. Primul ajutor se acorda de persoane specializate, nu de piloti de Formula1.

  • JugaruGabi, joi, 26.09.2013 10:57

    Comentariul lui DRS11 este cel mai plauzibil. Deasemena, ca tot va place sa manjiti numele Schumacher cu mizerii, existau COMUNICATII (stiti voi, sunt alea pe care le tot vedeti si acum in cursa, cand spune ceva un inginer de cursa catre un pilot si viceversa)... Schumacher a cerut atunci informatii despre Ralf si le-a primit. Nu va mai murdariti pe la fundulet de cacao si nu mai spuneti prostii

  • Me, joi, 26.09.2013 22:38

    @iceman , multumesc de informare.Pe asta simcer nu o stiam. ^.^ @ferr , fair-play'ul e fair-play.Una e sa risti viata unui pilot in scopul de cica "a face bine"(nu stiu ce era in mintea lu' Fernando....mai si conducea cu 100 km/h) si alta e sa te respecti ca de la pilot la pilot...ori sunt eu prost si nu stiu definitia acestui cuvant "fair-play".

  • atm, duminică, 29.09.2013 11:20

    For the record: primul post nu imi apartine. Dar, in fine, mai departe, la subiect: mustrarile sunt justificabile tinand cont de natura circuitului. Ca s-a-ntamplat sa fie a 3-a pentru Webber si s-a lasat cu repercursiuni...asta e. Regulile-s reguli, si au trecut timpurile cand fiecare facea pe circuit ce voia, gogosele, taxiuri etc. Da, desigur, era mai spectaculos pentru fani, era mai uman, dar intr-o era a sigurantei actuale din F1, ultimul lucru care-i lipsea lui Ecclestone era sa cada Webber , chiar si la 50 km/h, si sa se rostogoleasca pe asfalt. Nu dadea deloc bine la imagine.