Volkswagen insistă că nu este interesată de Formula 1

Publicat joi, 23.08.2012 09:46 de Daniel Popescu

Volkswagen a negat încă o dată informaţiile potrivit cărora intenţionează să concureze în Formula 1 începând din sezonul 2015 prin intermediul unui parteneriat cu Sauber.

Publicaţia germană SportBild a afirmat la începutul acestei săptămâni că deţine informaţii potrivit cărora constructorul german Volkswagen este interesat să participe în Formula 1 începând din sezonul 2015. Potrivit sursei citate, germanii ar fi avut în plan o colaborare iniţială cu Sauber înainte de a-şi fonda propria echipă, scopul fiind acomodarea cu rigorile competiţiei.

Totuşi, la fel ca şi în alte ocazii, oficialii Volkswagen au negat încă o dată speculaţiile din presă, afirmând că se concentrează exclusiv pe Campionatul Mondial de Raliuri. "Nimic nu s-a schimbat de la ultimul nostru comunicat. Continuăm să ne concentrăm pe WRC. Intrarea în Formula 1 nu ne preocupă", a declarat Stefan Moser, şeful departamentului de marketing şi comunicaţii al Volkswagen, pentru publicaţia Motorsport Magazin.

Volkswagen va participa în Campionatul Mondial de Raliuri începând din sezonul 2013 pe baza unui proiect de minim trei ani. Până în prezent, singurul pilot confirmat oficial pentru anul viitor este francezul Sebastien Ogier, fostul coechipier al lui Sebastien Loeb la Citroen în 2011.

Via GMM