Vettel: "Presiunea de a câştiga titlul anul viitor va fi şi mai mare"
Sebastian Vettel susţine că presiunea de a câştiga un al patrulea titlu mondial va fi şi mai mare anul viitor, însă afirmă că se va concentra exclusiv pe propria performanţă.
Sebastian Vettel a devenit la sfârşitul lunii noiembrie cel mai tânăr triplu campion mondial din istoria Formulei 1 şi admite că Red Bull Racing va fi favorită şi anul viitor, cel puţin în prima parte a sezonului. Totuşi, germanul consideră că presiunea de a obţine un nou titlu mondial va fi mai mare decât cea suportată în aceşti trei ani, tocmai pentru că aşteptările din partea sa sunt foarte mari.
"După ultima cursă am spus că cel mai greu lucru este să câştigi după ce ai câştigat deja. Ai parte de atenţie şi de presiune şi este foarte probabil să te concentrezi cum să câştigi din nou, în loc să te concentrezi pe micii pasi necesari pentru a câştiga. Sigur că există presiune şi devine din ce în ce mai intens la finalul anului, iar în ultimele două curse depinde cum lupţi pentru a încerca să câştigi titlul", a declarat el.
Pe de altă parte, Vettel susţine că un element important este să ignore acţiunile echipelor rivale, în special dacă acestea sunt la limita regulamentului.
"Nu este decizia noastră când alţi oameni fac efectiv totul pentru a ne învinge. Poate fi vorba despre un zvon sau despre anumite lucruri spuse, iar alte lucruri se pot întâmpla între patru ochi fără niciun cuvânt. Nu este uşor să rămâi concentrat în privinţa asta, este foarte, foarte greu. Cel mai important lucru este să te concentrezi pe tine însuţi şi să rămâi tu însuţi. Nu încerci să fii altceva, pentru că asta îţi distrage atenţia şi pierzi energie", a adăugat el.
Via Autosport
in sezonul 2013 nu vei mai fi tu campion, campionule de carton