Valsecchi, noul pilot de rezervă al echipei Lotus
Davide Valsecchi, campionul GP2 din 2012, a devenit pilot de rezervă la Lotus. Jerome D'Ambrosio îşi păstrează însă rolul de pilot de teste.
Cu ocazia lansării noului monopost pentru sezonul 2013, Lotus a dezvăluit şi cooptarea lui Davide Valsecchi în cadrul echipei.
Campionul din GP2 al sezonului 2012 va fi noul pilot de rezervă al echipei, urmând să-l înlocuiască pe Kimi Raikkonen sau Romain Grosjean în cazul în care unul dintre ei va deveni indisponibil într-unul dintre Marile Premii ale sezonului.
"Sunt foarte bucuros că echipa vrea să fiu alături de ei şi sunt entuziasmat în privinţa viitorului. Sper ca acesta să fie un bun început pentru cariera mea în Formula 1. Ultimul meu an în GP2 în 2012 a fost unul în care m-am concentrat foarte mult şi am avut succes. Acum, în Formula 1, obiectivul va fi uşor diferit, dar concentrarea de a face o treabă bună va fi la fel de mare", a declarat el.
Valsecchi a mai testat ocazional pentru HRT şi Caterham în sezonul 2010, însă acesta va fi primul său rol important în lumea Formulei 1, chiar dacă nu va testa pentru echipa în niciuna dintre cele 12 zile de teste din cadrul sesiunilor de evaluare din această iarnă.
Anul trecut, rolul său a fost atribuit lui Jerome D'Ambrosio, care a concurat la Monza ca înlocuitor pentru Romain Grosjean. Belgianul va rămâne în cadrul echipei, însă se va concentra în special pe dezvoltarea monopostului pentru sezonul 2014 în simulatorul de la Enstone. Totuşi, şi el va fi luat în calcul pentru a concura în curse dacă unul dintre piloţii titulari va deveni indisponibil.
În plus, Nicolas Prost va rămâne şi el pilot de dezvoltare în sezonul 2013.
Via Lotus