Ungaria, antrenamente 2: Dominaţia Red Bull continuă

Publicat vineri, 26.07.2013 16:38 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel şi Mark Webber au fost cei mai rapizi şi în a doua sesiune de antrenamente din Ungaria, iar Lotus şi ferrari au reprezentat în continuare principala ameninţare.

Red Bull Racing a oferit vineri după-amiază noi indicii cu privire la performanţele pe care le poate obţine în Marele Premiu al Ungariei, după ce Sebastian Vettel şi Mark Webber au ocupat primele două poziţii în aceeaşi ordine ca şi în sesiunea de dimineaţă.

De data aceasta, triplul campion mondial a fost cronometrat cu 1:21.264 şi a fost cu numai 0.044 secunde mai rapid decât coechipierul său.

Şi rivalii de la Lotus au reuşit să reducă diferenţa faţă de german, Romain Grosjean terminând pe locul trei la numai 0.153 secunde de Vettel, în timp ce Ferrari şi-a adjudecat următoarele două poziţii prin Fernando Alonso şi Felipe Massa.

După rezultatele neconvingătoare de dimineaţă, Mercedes a dat primele semne de revenire şi a terminat sesiunea pe locurile şase şi şapte prin Lewis Hamilton şi Nico Rosberg, în timp ce Kimi Raikkonen a obţinut doar locul opt pentru Lotus.

McLaren continuă parcursul relativ modest şi s-a mulţumit cu locurile 9 şi 12 ocupate de Jenson Button şi Sergio Perez, în timp ce ultima poziţie în top 10 i-a revenit lui Paul di Resta de la Force India.

Ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Ungariei va avea loc sâmbătă cu începere de la ora 12:00, ora României.

UNGARIA - REZULTATE ANTRENAMENTE 2:

 1. Sebastian Vettel      Red Bull-Renault        1m21.264s             34
 2. Mark Webber           Red Bull-Renault        1m21.308s  +0.044s	42
 3. Romain Grosjean       Lotus-Renault           1m21.417s  +0.153s	40
 4. Fernando Alonso       Ferrari                 1m21.426s  +0.162s	34
 5. Felipe Massa          Ferrari                 1m21.544s  +0.280s	37
 6. Lewis Hamilton        Mercedes                1m21.802s  +0.538s	42
 7. Nico Rosberg          Mercedes                1m21.991s  +0.727s	40
 8. Kimi Raikkonen        Lotus-Renault           1m22.011s  +0.747s	32
 9. Jenson Button         McLaren-Mercedes        1m22.180s  +0.916s	41
10. Adrian Sutil          Force India-Mercedes    1m22.304s  +1.040s	41
11. Paul di Resta         Force India-Mercedes    1m22.526s  +1.262s	39
12. Sergio Perez          McLaren-Mercedes        1m22.529s  +1.265s	37
13. Pastor Maldonado      Williams-Renault        1m22.781s  +1.517s	36
14. Esteban Gutierrez     Sauber-Ferrari          1m22.837s  +1.573s	42
15. Nico Hulkenberg       Sauber-Ferrari          1m22.841s  +1.577s	39
16. Jean-Eric Vergne      Toro Rosso-Ferrari      1m23.369s  +2.105s	34
17. Daniel Ricciardo      Toro Rosso-Ferrari      1m23.411s  +2.147s	41
18. Valtteri Bottas       Williams-Renault        1m23.646s  +2.382s	34
19. Charles Pic           Caterham-Renault        1m24.325s  +3.061s	38
20. Giedo van der Garde   Caterham-Renault        1m25.065s  +3.801s	36
21. Jules Bianchi         Marussia-Cosworth       1m25.143s  +3.879s	39
22. Max Chilton           Marussia-Cosworth       1m26.647s  +5.383s	33
  • BURN, vineri, 26.07.2013 16:44

    Mi se pare sau Ferrari a redus simtitor diferent??

  • ion, vineri, 26.07.2013 16:47

    in regim de cursa , sper ca ferrari sa fie mai buni ca redpull...

  • pablo256r, vineri, 26.07.2013 17:29

    Din pacate nu pare sa fie asa. In regim de cursa cei doi piloti RBR sint cu aproape 1 secunda mai rapizi decit Grosjean si Alonso (1:26.6 vs 1:27.3). Se anunta o noua cursa dominata de RBR. Kimi si Massa pe la 1:27.5-1:27.7 Cele doua Mercedes la 1:28-29 deja nu mai intra in joc pentru podium. Sa vedem daca se mai poate schimba ceva pana maine la pranz sau duminca in cursa.

  • ferr, vineri, 26.07.2013 18:59

    Nu cred ca Ferrari si Lotus sunt atat de departe, in ciuda acestor timpi. Cursa e alta mancare de peste. Cred ca timpii vor fi apropiati si mai multi piloti vor incerca sa obtina victoria. Chiar daca se depaseste greu pe acest circuit, sper ca victoria sa nu se decida la boxe si nici datorita pneurilor Pirelli.

  • 123, vineri, 26.07.2013 20:12

    Dominaţia Red Bull continuă. Sunt cifrim.

  • Andrei, vineri, 26.07.2013 21:24

    E o cursa desfasurata in temperatura mai mare. Posibil sa castige Alonso, dar e greu... . Din pacare, Ferrari nu are un monopost foarte apropiat de RBR. Osa fie interesant, oricum

  • sebvettel, vineri, 26.07.2013 21:28

    O dubla Red Bull si e perfect.

  • pablo256r, vineri, 26.07.2013 23:08

    ferr Timpii ce i-am scris eu la 17:29 au fost cei din a doua parte din antrenamentele de azi (nr.2). Mai e un antrenament, o sesiune de calificari si apoi vine doar cursa. Mai e ceva pana sa vedem cine pe unde sta. Deocamdata insa RBR e in fata in doua antrenamente. Pe un tur insa pot fi acolo si Grosjean sau Alonso. Ar fi bine si daca rezultatul de azi ar fi si grila de start pentru cursa. Kimi pare sa nu se impace cu monopostul. e drept ca a fost incurcat de doua ori de Button (nu deliberat) insa pe portiunea a doua a fost foarte lent fata de cei din fata.

  • malasorte, sâmbătă, 27.07.2013 08:34

    Am un feeling ca vettel va abandona...ori va lesina de la caldura excesiva sau o sa forteze peste masura sa-l depaseasca pe alonso si buffff in parapet...

  • Vettelina, sâmbătă, 27.07.2013 09:36

    @malasorte Ce bine ar mai fi:))

  • Vladu.Bogdan, sâmbătă, 27.07.2013 10:53

    Voi astia de va doriti ca un pilot, oricare ar fi el, sa intre in parapet, va puteti numi fani F1? Tare mi-e teama ca va pierdeti ore pretioase din viata uitandu-va la F1 dar neintelegand cu adevarat acest sport.