Toro Rosso: "Nu ştim nimic despre noul monopost"

Publicat joi, 27.02.2014 14:58 de Daniel Popescu

Toro Rosso susţine că nu a aflat nicio informaţie concretă despre noul monopost din cauza numeroaselor defecţiuni la motorul Renault.

Toro Rosso a fost una dintre cele mai afectate echipe de defecţiunile tehnice înregistrate de Renault la motorul furnizat pentru sezonul 2014.

Din acest motiv, şeful Franz Tost afirmă că nu ştie aproape nimic despre competitivitatea şi fiabilitatea noului monopost, însă speră ca ultima sesiune de teste din Bahrain, care se desfăşoară în aceste zile, să aducă o oarecare clarificare.

"Este dificil să stabilim (n.r - performanţa monopostului), pentru că cu greu am putut să pilotăm. Atât performanţele, cât şi fiabilitatea, reprezintă necunoscute. Totuşi, sistemele au început să funcţioneze, iar Renault a înregistrat progrese. Perioada de timp până la Melbourne este scurtă, dar dacă totul funcţionează bine în ultima sesiune de teste există o oportunitate reală să prindem din urmă echipele Mercedes", a precizat el.

Italianul nu a pomenit întâmplător echipele cu motorizare Mercedes, întrucât în opinia sa există deja o ordine destul de bine definită pe grila de start.

"Echipa de uzină a celor de la Mercedes este evident în frunte, urmată de McLaren şi Ferrari. Williams şi Force India au arătat de asemenea performanţe bune, dar am impresia că cei de la Ferrari nu arată încă totul", a adăugat el.

Via Motorsport

  • JugaruGabi, joi, 27.02.2014 15:30

    Pai cine v-a pus, fratilor, sa renuntati la motoarele Ferrari?! :) Nu zic ca sunt alea rachete, dar si chixurile pe care le da Renaultul in perioada asta de teste...

  • pablo256r, joi, 27.02.2014 16:54

    Renuntarea la motoarele Ferrari a fost o miscare strategica. Acum pot avea pe grila patru monoposturi identice ca si constructie dar cu setari si updaturi diferite. Practic ei testeaza cu patru monoposturi deodata nu doar cu doua.

  • ferr1, joi, 27.02.2014 19:58

    @pablo ce setari? Monopostul Toro Rosso e foarte diferit fata de cel Red Bull chiar daca pe amandoua apare numele energizantelor. Echipa Red Bull nu construieste componente pentru Toro Rosso. Ca sa testeze, ar trebui sa aiba si patru monoposturi egale sau cu aceleasi componente. Altfel e in zadar... testezi mere cand de fapt tu ai pere. Nu cred ca Toro Rosso a renuntat la motoarele Ferrari, cat italienii nu le-au mai oferit. Cu motorul Ferrari nu faceau decat sa promoveze Red Bull.

  • pablo256r, joi, 27.02.2014 21:09

    ferr1 Asta cu "RBR este diferit de fratiorul mai mic" probabil ca a fost cel putin partial adevarata anii trecuti. Uita-te ca anul acesta problema celor doua echipe de energizante este aceeasi: se supraincalzeste motorul. Caterham nu a avut si nu are aceasta problema. De ce oare?

  • malasorte, joi, 27.02.2014 22:31

    pablo256r...ca e motor renault...din cate stiu eu, francezii fac parfumuri, nu motoare...

  • lucky70, joi, 27.02.2014 23:20

    Motorul Renault a fost extrem de performant si fiabil anii trecuti.Acum se pare ca au dato-n bara{tocmai ei care promovasera motorul turbo in F1}Cred,totusi,ca vor rezolva problemele,daca nu au si facut-o!In fond,problemele sunt la monopostul RBR si Torro Rosso nu neaparat la motor.