Tilke da asigurari ca Rusia va fi pregatita pentru cursa de F1
Hermann Tilke, arhitectul care se ocupa de designul noilor circuite din Formula 1, sustine ca Soci va fi pregatita sa gazduiasca Marele Premiu al Rusiei de anul viitor.
Rusia a ratat termenul limita pentru inscrierea in sezonul 2014 al Formulei 1 in urma unui conflict intre federatia de specialitate din aceasta tara si promoterul evenimentului.
Chiar daca Rusia poate apela la o clauza de forta majora pentru a se inscrie in calendar, presa internationala a speculat ca neintelegerile dintre cele doua parti vor avea ca rezultat o intarziere a finalizarii constructiei circuitului.
Hermann Tilke, designerul noilor circuite din Formula 1, a exclus insa aceasta posibilitate si este convins ca Soci va fi pregatita pentru editia inaugurala de anul viitor.
"Sunt 100% sigur ca va fi gata la timp. Au existat probleme cu mult timp in urma, dar totul s-a rezolvat. Circuitul va fi construit conform programului. Totul va fi bine. Circuitul va fi gata la timp", a precizat germanul pentru publicatia rusa Championat.
Via GMM