Teste Barcelona, ziua 3: Hamilton menţine Mercedes pe primul loc
Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp în a treia zi de teste de la Barcelona şi a fost urmat în clasament de Felipe Massa şi Kimi Raikkonen.
Mercedes a continuat să demonstreze că deţine cel mai bun monopost şi în a treia zi de teste din cadrul sesiunii finale de pe circuitul de la Barcelona. Lewis Hamilton a preluat controlul volanului de la Nico Rosberg şi a stabilit timpul de referinţă după ce a fost cronometrat cu 1:23.022 cu pneuri soft.
Britanicul i-a devansat astfel cu peste două zecimi de secundă pe Felipe Massa (Williams) şi Kimi Raikkonen (Ferrari), în condiţiile în care amândoi au utilizat pneuri de compoziţie supersoft, mai rapide decât cele soft cu aproximativ o secundă. Totuşi, Mercedes a ocupat penultima poziţie în clasamentul tururilor, întrucât Hamilton a parcurs doar 76 de tururi.
Carlos Sainz Jr. a ocupat locul patru pentru Toro Rosso, însă a provocat un steag roşu în finalul zilei după e a rămas blocat pe pistă în virajul trei. Spaniolul i-a devansat astfel pe Romain Grosjean (Lotus) şi Marcus Ericsson (Sauber), iar ultimul a provocat primul steag roşu al zilei după ce s-a oprit de asemenea în virajul trei.
Aflată la doar a doua zi de teste cu noul monopost, Force India a parcurs 159 de tururi, mai multe decât orice altă echipă, însă Nico Hulkenberg a ocupat doar locul şapte în clasamentul general. Germanul l-a devansat însă pe Kevin Magnussen, care a avut parte de o zi modestă la debutul în teste pentru McLaren. Danezul a putut parcurge doar 39 de tururi, iar echipa britanică a renunţat prematur la teste după o scurgere de ulei.
Ultimul loc în clasament a fost ocupat de Daniel Ricciardo de la Red Bull, care a fost cu peste 2.7 secunde mai lent decât liderul.
Teste Barcelona - Rezultate ziua 3:
Loc | Pilot | Echipa | Timp | Tururi |
1 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1m23.022s | 76 |
2 | Felipe Massa | Williams | 1m23.262s +0.240 | 102 |
3 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 1m23.276s +0.254 | 136 |
4 | Carlos Sainz Jr | Toro Rosso | 1m24.191s +1.169 | 132 |
5 | Romain Grosjean | Lotus | 1m24.200s +1.178 | 116 |
6 | Marcus Ericsson | Sauber | 1m24.477s +1.455 | 123 |
7 | Nico Hulkenberg | Force India | 1m24.939s +1.917 | 158 |
8 | Kevin Magnussen | McLaren | 1m25.225s +2.203 | 39 |
9 | Daniel Ricciardo | Red Bull | 1m25.742s +2.720 | 128 |
Sesiunea de teste de la Jerez pe Automarket
▶ Cronica ziua 1: Williams, pe primul loc;
▶ Cronica ziua 2: Rosberg, cel mai rapid;
▶ ştiri zilnice cu cele mai importante evenimente de pe circuit;
▶ cronicile fiecărei zile de teste, publicate în jurul orei 19:00;
▶ analiză legată de perspectivele fiecărei echipe, publicată la finalul sesiunii de teste.
Unde mai putem sa vedem cursele anul asta in afara de SKY si DolceSport?