
Teste Barcelona, ziua 1: Williams, pe primul loc. Mercedes şi McLaren, afectate de defecţiuni tehnice
Felipe Massa a stabilit cel mai bun timp pentru Williams în prima zi de teste de la Barcelona, în care Mercedes şi McLaren nu au rulat în cursul după-amiezii din cauza unor defecţiuni la sistemul MGU-K şi, respectiv, în urma unei scurgeri la sistemul hidraulic.
Prima zi de teste din cadrul ultimei sesiuni de evaluare de pe circuitul de la Barcelona a fost marcată de revenirea în prim plan a celor de la Wiliams şi de defecţiunile tehnice suferite de Mercedes şi McLaren.
După două sesiuni în care au concurat prudent, cei de la Williams au oferit primele indicii cu privire la performanţele reale ale monopostului după ce Felipe Massa a stabilit cel mai bun timp al zilei. Brazilianul a fost cronometrat cu 1:23.500 la volanul unui monopost echipat cu pneuri soft şi a fost urmat în clasament de Marcus Ericsson de la Sauber, care a parcurs cel mai mare număr de tururi (122).
Lewis Hamilton a încheiat ziua pe locul trei, însă Mercedes nu a efectuat niciun tur după pauza de prânz din cauza unei defecţiuni la sistemul MGU-K din cadrul unităţii de propulsie.
Nici cei de la McLaren nu au ieşit pe circuit în cursul după-amiezii, însă de data această echipa a suferit o scurgere la sistemul hidraulic. Ziua britanicilor a fost chiar mai dezamăgitoare, întrucât Jenson Button a parcurs un singur tur cronometrat pentru echipă pe parcursul dimineţii.
▶ McLaren abandonează prima zi de teste din cauza unei scurgeri hidraulice
▶ McLaren, un singur tur cronometrat în dimineaţa primei zile de teste de la Barcelona
Red Bull Racing şi-a adjudecat locul patru prin Daniil Kvyat, care a fost cu 2.5 secunde mai lent decât liderul Massa şi a provocat un steag roşu chiar la debut. El a fost urmat în clasament de Romain Grosjean de la Lotus, în timp ce Kimi Raikkonen a terminat pe locul şase pentru Ferrari. Carlos Sainz, care a provocat un alt steag roşu, a terminat pe şapte pentru Toro Rosso, fiind mai rapid doar decât Button.
Testele de la Barcelona continua pe parcursul următoarelor trei zile.
Teste Barcelona - Clasament ziua 1:
Loc | Pilot | Echipa | Timp si diferenta | Tururi |
1 | Felipe Massa | Williams | 1m23.500s | 103 |
2 | Marcus Ericsson | Sauber | 1m24.276s +0.776 | 122 |
3 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1m24.881s +1.381 | 48 |
4 | Daniil Kvyat | Red Bull | 1m25.947s +2.447 | 75 |
5 | Romain Grosjean | Lotus | 1m26.177s +2.677 | 75 |
6 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 1m26.327s +2.827 | 80 |
7 | Carlos Sainz Jr | Toro Rosso | 1m26.962s +3.462 | 86 |
8 | Jenson Button | McLaren | 1m31.479s +7.979 | 7 |
Sesiunea de teste de la Jerez pe Automarket
▶ ştiri zilnice cu cele mai importante evenimente de pe circuit;
▶ cronicile fiecărei zile de teste, publicate în jurul orei 19:00;
▶ analiză legată de perspectivele fiecărei echipe, publicată la finalul sesiunii de teste.