Singapore rămâne în calendarul Formulei 1 până în 2017
Organizatorii Marelui Premiu al statului Singapore au semnat prelungirea contractului pentru găzduirea curselor de Formula 1 până în sezonul 2017.
Una dintre principalele necunoscute ale calendarului Formulei 1 pentru sezonul următor a fost rezolvată sâmbătă, după ce organizatorii Marelui Premiu al statului Singapore au ajuns la o înţelegere finală cu Bernie Ecclestone privind găzduirea curselor pentru următorii ani.
Cele două părţi au semnat prelungirea contractului pentru încă cinci ani, astfel că Singapore va rămâne în calendarul Formulei 1 cel puţin până în sezonul 2017 inclusiv.
Singapore a debutat în Formula 1 în 2008 şi găzduieşte singura cursa pe timp de noapte din calendarul competiţional. Precedenta înţelegere expira la sfârşitul acestui an, iar în ultimele luni au existat numeroase speculaţii privind viitorul circuitului Marina Bay, întrucât organizatorii au forţat obţinerea unei taxe de participare mai mică decât cea anterioară.
"Tuturor ne place să fim aici şi de aceea a fost dificil să negociem. Suntem aici pentru încă cinci ani. Cel mai greu a fost să explic că noi nu concurăm gratuit", a declarat Ecclestone la finalul negocierilor.
Cursa din Singapore este lipsită în mod tradiţional de spectacol din cauza circuitului foarte lent, însă este apreciată pentru atmosfera generată de faptul că are loc la lumina reflectoarelor.
Via SingaporeGP
Nici nu ma asteptam sa nu ramana in calendar,dar sincer sa fiu eu nu sunt tare incantat:nu-mi place deloc circuitul asta(nu ca asta ar conta!).Monaco era de ajuns,nu mai trebuia o varianta cu 30 de secunde mai lunga.