Schumacher va participa la Race of Champions 2012
Michael Schumacher a confirmat marţi participarea la ediţia din acest an a Race of Champions, care va avea loc în luna decembrie la Bangkok.
Michael Schumacher nu a decis încă dacă va concura în Formula 1 şi în sezonul 2013, însă marţi a devenit cert că Marele Premiu al Braziliei nu va fi ultima sa prezenţă oficială în sporturile cu motor.
Pilotul echipei Mercedes AMG a confirmat că va participa şi la ediţia din acest an a Race of Champions, care reuneşte la start cei mai valoroşi piloţi din numeroase competiţii ale sporturilor cu motor. Obiectivul declarat al septuplului campion mondial va fi să-şi apere titlul cucerit în competiţia naţiunilor în ultimii cinci ani, acolo unde va face din nou pereche cu Sebastian Vettel, pilotul echipei Red Bull.
"Am devenit un participant regulat al Race of Champions, iar evenimentul este foarte distractiv. Nu competiţia în sine mă face să revin, ci distracţia şi timpul petrecut alături de alţi piloţi. Dar este spectaculos să concurezi pe un stadion şi este o experienţă diferită pentru noi ca piloţi să auzim fanii atât de aproape. Şi sigur că toţi suntem profesionişti, aşa că în momentul în care închidem vizorul vrem să câştigăm", a declarat el.
Schumacher are un motiv suplimentar să concureze în Race of Champions: în acest an, competiţia se mută în capitala Thailandei, Bangkok, ţară în care acesta nu a concurat niciodată.
"Nu am mai concurat niciodată în Thailanda, aşa că această ţară va fi o adiţie interesantă la călătoriile mele în motorsport. Sigur că asta înseamnă că Germania nu va mai avea sprijinul fanilor (n.r - ultimele două ediţii au avut loc în Germania), dar eu şi Vettel ne-am descurcat bine la Londra şi Beijing, aşa că sper ca Bangkok să nu oprească seria noastră (n.r - de cinci victorii)", a mai precizat el.
Race of Champions 2012 va avea loc în perioada 15-16 decembrie.
Schumacher va anunţa cel mai devreme în luna octombrie dacă va rămâne în Formula 1 anul viitor, însă presa germană susţine că există un nou indiciu că acesta îşi va prelungi contractul cu Mercedes AMG: Schumacher a semnat în această lună un contract de sponsorizare cu Erlinyou, un producător chinez de dispozitive GPS, iar înţelegerea este estimată la 7.5 milioane de euro. Suma mare plătită de chinezi sugerează că înţelegerea este valabilă pe mai mulţi ani, ceea ce ar sugera implicit că germanul va rămâne în Formula 1 şi anul viitor.