Schumacher: "Sunt foarte motivat. Rămâne de văzut pentru cât timp"
Michael Schumacher susţine că este nemulţumit de rezultatele obţinute după revenirea în Formula 1, însă insistă că este în continuare motivat, sugerând astfel o posibilă prelungire a contractului.
Septuplul campion mondial Michael Schumacher a oferit miercuri primele indicii că este pe punctul să-şi prelungească revenirea în Formula 1 şi în sezonul 2013.
În condiţiile în care contractul său urmează să expire la sfârşitul acestui sezon, germanul a făcut o scurtă radiografie a evoluţiei sale începând din sezonul 2010, ocazie cu care a sugerat pentru prima oară că este interesat să-şi prelungească contractul cu Mercedes AMG şi pentru sezonul 2013.
"Încă nu sunt mulţumit. Am obţinut foarte puţin în a doua parte a carierei mele. Nu a existat nicio discuţie între mine şi Mercedes AMG cu privire la prelungirea contractului. Încă sunt foarte motivat, dar rămâne de văzut pentru cât timp", a declarat germanul în cadrul unui interviu acordat publicaţiei SportBild.
Ross Brawn, şeful Mercedes AMG, a anunţat recent că negocierile cu Schumacher privind prelungirea contractului vor avea loc până la sfârşitul lunii august. La numai câteva zile distanţă, pilotul a exclus însă această ipoteză, afirmând că ar putea amâna chiar şi până în luna octombrie o decizie finală în privinţa viitorului său.
Mercedes AMG are însă tot interesul să negocieze cu Schumacher în această vară, pentru a avea oportunitatea de a căuta un alt pilot de calibru în cazul în care germanul va alege să se retragă din Formula 1.
Via SportBild
Hai la Ferrari in 2013! :D