Sauber ar putea renunţa la motoarele Ferrari în 2014

Publicat luni, 06.08.2012 12:44 de Daniel Popescu

Sauber susţine că ar putea fi nevoită să renunţe la utilizarea motoarelor Ferrari începând din sezonul 2014, dacă preţul solicitat de constructorul italian va fi prea mare.

Sauber utilizează motoare furnizate de Ferrari începând din sezonul 2010, după ce constructorul german BMW s-a retras din Formula 1 şi sfârşitul anului 2009, însă colaborarea dintre cele două părţi ar putea lua sfârşit la sfârşitul anului viitor. Monisha Kaltenborn, CEO-ul Sauber, avertizează că preţul noilor motoare V6 de 1.6 litri care vor debuta în Marele Circ în 2014 ar putea fi prea mare pentru o echipă independentă cu resurse limitate, motiv pentru care ar putea opta pentru un alt constructor.

"Este evident că vom discuta în primul rând cu actualul nostru partener pentru motoare, pentru că avem o istorie lungă împreună. Dar situaţia este deschisă oricărui rezultat, mai ales că nici cei de la Ferrari nu ştiu mai multe lucruri decât noi despre anumite condiţii. Am spus foarte clar că aspectul financiar este foarte important pentru noi. Nu vrem să revenim la zilele în care trebuia să plătim foarte mult pentru motoare", a precizat ea pentru Motorsport Total.

În prezent, echipele mici plătesc aproximativ 5 milioane de euro anual pentru motoare, însă noile unităţi V6 de 1.6 litri vor avea costuri de 15-20 de milioane de euro pe an. Totuşi, singurele alternative viabile ale celor de la Sauber vor fi Mercedes şi Renault, întrucât Cosworth nu a anunţat încă dacă dezvolta astfel de unităţi, iar programul celor de la Pure a fost sistat din motive financiare.

Anterior, s-a speculat că Volkswagen ar putea participa în Formula 1 prin cumpărarea echipei Sauber, mai ales că şeful Peter Sauber a purtat o discuţie cu Martin Winterkorn, preşedintele VW, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din luna martie. Totuşi, Kaltenborn a exclus din start această variantă. "Asta este tot ce s-a întâmplat, nu avem ce să spunem mai mult. Nu mai purtat discuţii cu VW", a mai precizat ea.

Via GMM