Sauber a prezentat primele imagini cu noul monopost pentru 2014

Publicat duminică, 26.01.2014 19:57 de Daniel Popescu

Sauber a publicat duminică primele fotografii cu noul monopost C33 pentru sezonul 2014, precum şi căştile pe care le vor purta Esteban Gutierrez şi Adrian Sutil.

Sauber a devenit duminică a şasea echipă care publică imagini cu noul monopost pentru sezonul 2014 al Formulei 1. Elveţienii au prezentat doar două imagini, ambele aproximativ din acelaşi unghi, astfel că sistemul de evacuare şi spatele noului C33 nu sunt bine evidenţiate.

Totuşi, fotografiile dezvăluie configuraţia părţii frontale, acolo unde Sauber a adoptat de asemenea un nas foarte coborât pentru a respecta regulamentul tehnic.

Acesta are însă un aspect estetic mai plăcut decât în cazul altor echipe, întrucât este realizat dintr-o singură componentă mai proeminentă şi cu forme mai rotunjite.

Mai multe imagini cu noul monopost vor fi disponibile în cadrul primei sesiuni de teste din această iarnă, care va avea loc în perioada 28-31 ianuarie pe circuitul de la Jerez.

Până atunci, echipa a prezentat şi căştile pe care le vor purta în acest an cei doi piloţi ai echipei. Adrian Sutil a optat pentru o cască cu inserţii albe, roşii şi negre, în timp ce Esteban Gutierrez va putea fi recunoscut după casca ce combină culorile galben, albastru, roşu şi verde.

De asemenea, Sauber a publicat o serie de interviuri cu piloţii echipei, dar şi cu şefa Monisha Kaltenborn:

Interviu cu Adrian Sutil

Ghidul lansărilor noilor monoposturi din 2014:

▶ 22 ianuarie: Force India: prima fotografie cu noul monopost

▶ 23 ianuarie: Williams: imagini digitale cu FW36

▶ 24 ianuarie: McLaren: lansarea noului MP4-29

▶ 24 ianuarie: Lotus: imagini în premieră cu monopostul E22

▶ 25 ianuarie: Ferrari: galerie foto completa cu F14 T

▶ 26 ianuarie: Sauber;

▶ 27 ianuarie: Toro Rosso;

▶ 28 ianuarie: Red BullMercedesWilliams şi Caterham;

▶ 19 februarie: Lotus

Teste de iarnă 2014:

▶ 28-31 ianuarie: Jerez;

▶ 19-22 februarie: Bahrain;

▶ 27 februarie - 2 martie: Bahrain.

  • 91Schumi06, duminică, 26.01.2014 20:14

    E "prezentabila". Sper sa prinda si cateva podiumuri anul asta.

  • scuderia, duminică, 26.01.2014 20:28

    mai ok decat restul

  • ciuruitu, duminică, 26.01.2014 21:16

    secsi

  • tequilla11, duminică, 26.01.2014 21:47

    aratoasa elvetianca,nabadaios designerul lor ! Scandal mare:Mercedes si Renault acuza Ferrari ca nu au pus o protectie la turbina si cantareste cu vreo 3 kg mai usor agregatul lor,cica daca crapa turbina arunca resturile pe pista si nu ar fi tocmai ok,la randul lor italienii cica pot tine firimiturile in carcasa???vedem; gata au inceput contestatiile... the rules

  • p, duminică, 26.01.2014 22:05

    in sfirsit un monopost care este mai bine aranjat ca disigh

  • Soxy, duminică, 26.01.2014 22:52

    cea mai frumoasa parte frontala de pana acuma