Ron Dennis vrea să revină la conducerea McLaren printr-o achiziţie de acţiuni
Ron Dennis intenţionează să devină acţionarul majoritar al McLaren Group pentru a reveni la conducerea echipei de Formula 1 sau pentru a-l aduce pe acest post pe Ross Brawn.
Ron Dennis, CEO-ul McLaren Group, şi-a stabilit un plan prin care intenţionează să preia controlul companiei şi, implicit, al echipei de Formula 1, potrivit unor informaţii dezvăluite de televiziunea britanică Sky.
În prezent, Dennis deţine 25% dintre acţiunile McLaren Group şi este determinat să cumpere un pachet de 25% dintre acţiuni deţinut de omul de afaceri saudit Mansour Ojjeh. În plus, britanicul vrea să cumpere şi o parte dintre cele 50% dintre acţiuni deţinute în prezent de Mumtalakat, fondul de investiţii al statului Bahrain.
Potrivit estimărilor realizate de Sky, Dennis are nevoie de 125 de milioane de lire sterline, echivalentul a aproximativ 150 de milioane de euro, pentru a cumpăra aceste acţiuni, iar suma de bani ar putea proveni din partea China Investment Corporation, cel mai mare fond de investiţii din China.
DENNIS ŞI BRAWN, CANDIDAŢI PENTRU ŞEFIE
Dennis a luat decizia de a prelua controlul McLaren Group ca urmare a rezultatelor dezamăgitoare înregistrate de echipă de Formula 1 în sezonul 2013, când Jenson Button şi Sergio Perez nu au obţinut nici măcar un podium. Aparent, planul lui Dennis este să devină şeful echipei de Formula 1 sau să-l aducă în această funcţie pe Ross Brawn, care va părăsi Mercedes la sfârşitul acestui an.
Planurile evidenţiază încă o dată ruptura dintre Dennis şi actualul şef Martin Whitmarsh, ruptură care a fost amplificată de interesul celui în urmă de a-l readuce la echipă pe Fernando Alonso în sezonul 2015. Pentru moment, McLaren nu a comentat în detaliu dezvăluirile făcute de Sky.
"Mansour Ojjeh nu şi-a exprimat nicio dorinţă de a vinde acţiunile pe care le deţine. Aşa că lucrurile decurg conform programului la McLaren şi ne concentrăm pe dezvoltarea noului monopost de Formula 1 care să ne permită să ne îmbunătăţim performanţele pe circuit pentru sezonul 2014", a precizat un purtător de cuvânt al echipei.
Dennis a fost şeful echipei McLaren până la sfârşitul sezonului 2009, când a fost nevoit să demisioneze din cauza scandalului de spionaj Spygate în care a fost implicată şi Ferrari.
Via Sky