Ricciardo speră să lupte pentru victorie la Monaco
Daniel Ricciardo este încrezător că o strategie inspirată îl poate ajuta să lupte pentru victorie la Monaco, în timp ce Sebastian Vettel este dezamăgit de problemele tehnice din calificări.
Daniel Ricciardo a confirmat încă o dată formă bună pe care o traversează şi a obţinut locul trei pe grila de start a Marelui Premiu al statului Monaco.
Australianul a admis că este dezamăgit că nu a luptat pentru pole position, însă este încrezător că echipa îl poate ajuta să obţină victoria în cursa de duminică prin intermediul unei strategii inspirate.
"Am comis o greşeală în ultimul tur rapid, dar nu există loc pentru scuze. Aş fi dezamăgit să nu termin pe podium duminică. Cred că avem un ritm suficient de bun pentru a ne menţine în plasa Mercedes, aşa că sper să depăşim măcar unul dintre piloţi la start şi apoi poate prin intermediul strategiei vom avea o şansă reală să obţinem victoria", a declarat el.
Coechipierul său Sebastian Vettel va pleca de pe locul al patrulea al grilei de start, însă germanul a avut o defecţiune la sistemul ERS pe tot parcursul calificărilor. El a admis însă că spera să fie mai aproape de rivalii de la Mercedes din punct de vedere al timpilor de pe circuit.
"Am avut ceva probleme. În prima parte am rămas fără sistemul ERS. În cele din urmă am folosit un alt modul, dar nu a fost aşa cum ar fi trebuit să fie. A fost prima oară când sistemul a cedat în acest weekend, dar astfel de lucruri se întâmplă. Am crezut că le vom face viaţa grea celor de la Mercedes, dar ne-am chinuit cu unele lucruri şi diferenţa este prea mare", a precizat cvadruplul campion mondial.
Via Red Bull
Multe probleme tehnice la vitel... cumva or fi reale si-l pedepseste Cel de sus pentru anii precedenți, sau sunt aberatii ca nu cumva să-si păteze imaginea?