Revenirea Turciei în calendar mai are nevoie doar de acordul guvernului
Organizatorii Marelui Premiu al Turciei au anunţat că circuitul de la Istanbul Park va reveni anul viitor în calendarul F1 dacă va primi acordul final al guvernului.
FIA a publicat miercuri o versiune revizuită a calendarului Formulei 1 pentru sezonul 2013, anunţând că rezervă data de 21 iulie pentru un eveniment european a cărui identitate nu a fost dezvăluită.
Toate speculaţiile s-au îndreptat însă imediat spre Turcia, întrucât Bernie Ecclestone a confirmat recent că a început negocierile pentru ca Istanbul Park să înlocuiască cursa inaugurală de la New Jersey în calendar. Federaţia Turca de Motorsport a anunţat joi că negocierile cu Ecclestone s-au finalizat cu succes, astfel că ultimul pas pentru revenirea Turciei în calendar este acordul final al guvernului.
"Depunem toate eforturile pentru că Mari Premii de Formula 1, care au fost găzduite de şapte ori în ţara noastră, să poate fi organizate la Istanbul Park în 2013 şi în anii următori. Toată lumea ştie că ceea ce avem nevoie pentru prezenţa unei curse de Formula 1 în calendarul pentru 2013 şi anii următori este o garanţie şi o aprobare a bugetului necesar la nivel guvernamental. Totul se va dezvolta conform deciziei premierului", au precizat oficialii federaţiei turce într-un comunicat de presă.
Circuitul Istanbul Park a fost concesionat de omul de afaceri turc Vural Ak, care este pregătit să investească 5 milioane de dolari, însă are nevoie de alte 13.5 milioane de dolari din partea statului.
Între timp, organizatorii etapei americane de la Austin au anunţat că vor încerca să schimbe data de desfăşurare a cursei, programată în prezent pentru 17 noiembrie. Motivul este reprezentat de faptul că în 16 noiembrie va avea loc tot la Austin un meci de fotbal american a Universităţii din Texas, lucru care ar putea crea probleme de trafic.
Si acum se duce Bernie, da o spaga turcilor, si uite asa vine Turcia in F1, iar idiotii vor incepe sa-i multumeasca lui Bernie... Frumos!