Renault va decide până la sfârşitul anului dacă continuă parteneriatul cu Red Bull
Renault va stabili până la sfârşitul anului strategia de viitor în Formula 1, întrucât trebuie să informeze Red Bull dacă va prelungi contractul pentru motoare după 2016.
Renault analizează în prezent care este cea mai bună opţiune pentru viitor, iar prima decizie pe care trebuie să o ia se referă la parteneriatul pentru motoare cu Red Bull Racing şi Toro Rosso, care urmează să expire la sfârşitul anului viitor.
Directorul executiv Cyril Abiteboul consideră că o decizie finală cu privire la eventuala prelungire a acordului va trebui luată până la sfârşitul anului 2015.
"Îmi imaginez că cei de la Red Bull vor dori la un moment dat să ştie ce se va afla în 2017 între cutia de viteze şi rezervorul de combustibil. Ştiu că acesta este genul de organizaţie care începe să se contureze tipmpuriu. Îmi imaginez că undeva mai târziu în 2015 vor dori să ştie ce se va întâmpla în 2017", a declarat el.
Pentru moment, cea mai bună opţiune pentru Renault este să ia în calcul o prelungire a parteneriatului cu Red Bull, întrucât aceasta este cea mai uşoară cale pentru a avea din nou succes în Formula 1.
"Chiar acum, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne asumăm că vom continua în acelaşi mod. Noi ca furnizori de motoare, iar ei ca echipă client Renault. Asta ne va da cea mai bună şansă să avem succes rapid. Dar în paralel lucrăm la viitor. Ar putea fi un viitor diferit pentru ei, un viitor diferit pentru noi, dar cu siguranţă nu va fi niciun viitor dacă nu avem un motor competitiv", a adăugat el.
Via Autosport
Sinceri sa fim ca si aerodinamica cred ca sunt Nr.1, daca Renault nu le va mai furniza motoare cine le va furniza nu cred ca Mercedes si Ferrari ar lua in calcul sa le dea un motor mai bun, de Honda sa nu vorbim ei sunt o mare dezamagire!!! Ar fi bine sa mai vina macar un furnizor de motoare in F1 (sper ca Audi sa ia in calcul asa ceva sau chia BMW sa revina).