Renault admite că Red Bull trebuie să aştepte până în 2015 îmbunatăţirea motorului
Renault a recunoscut că îmbunatăţirile majore la motorul său vor veni abia în pauză de iarnă premergătoare sezonului 2015, întrucât regulamentul nu permite în prezent modificări de natură hardware.
Performanţele modeste ale motorului furnizat de Renault în acest an au împiedicat Red Bull Racing să continue parcursul din ultimii patru ani.
Constructorul francez a dat asigurări că performanţele vor fi îmbunătăţite şi că în Canada unitatea de propulsie va ajunge la 100% din potenţial, însă
victoria obţinută acolo de Daniel Ricciardo a venit pe fondul defecţiunilor tehnice înregistrate de Mercedes.Renault a admis însă că Red Bull Racing va trebui să aştepte până în iarnă adevăratele îmbunătăţiri, întrucât până atunci regulamentul interzice schimbările de natură hardware.
"Oportunitatea de a schimba specificaţiile hardware este extrem de limitată pe parcursul sezonului. Până acum, asta nu a fost un obstacol în progresele pe care le-am făcut. Dar avem un plan de dezvoltare care are mai multe oportunităţi de a furniza îmbunătăţiri prin schimbarea specificaţiilor pentru 2015. În acest moment regulamentul este clar: nu putem schimba specificaţiile fără aprobarea FIA, care în mod normal nu este acordată cu scopul de a îmbunătăţi performanţa", a declarat Rob White, directorul executiv adjunct al Renault Sport F1.
Totuşi, White insistă că Renault va continua să aducă mici îmbunătăţiri pentru motor chiar şi pe parcursul acestui sezon, însă acestea nu vor fi atât de mari pentru a putea rivaliza cu unitatea furnizată de Mercedes.
"Am fost capabili să reducem diferenţa faţă de competitori şi vom oferi noi îmbunătăţiri. Dar exista anumite componente care vor fi furnizate în această iarnă şi care nu pot fi oferite în timpul sezonului din motive practice şi de regulament", a adăugat el.
Via Autosport
Si Mercedes o sa stea cu mana in san crezi? Eu nu cred, cred ca or sa fie mai buni la anul, pentru una e sa imbunatatesti ceva ce merge deja bine si alta e sa repari ce nu merge. Si la anul iar o sa inceapa in dezavantaj pe care or sa incerce sa il recupereze ca si anu asta.