Renault a identificat o posibilă cauză a defecţiunii alternatorului
Turaţiile scăzute ale motorului în virajele lente de la Monza ar putea fi cauza defecţiunii la alternator din cauza căreia Sebastian Vettel a abandonat în Marele Premiu al Italiei.
Renault a anunţat marţi o posibilă explicaţie pentru defecţiunea la alternator care a condus la abandonul lui Sebastian Vettel în Marele Premiu al Italiei. Astfel, este posibil ca defecţiunea alternatorului să fi fost produsă din cauza turaţiilor mici ale motorului Renault în virajele foarte lente de pe circuitul de la Monza, care au generat supraîncălzirea unor componente.
Explicaţia furnizată de Rob White, directorul executiv adjunct al Renault, este susţinută şi de faptul că Vettel a avut o defecţiune similară la alternator şi în cursa de la Valencia pe un circuit care are de asemenea în configuraţie numeroase viraje lente.
"Investigaţiile noastre de după Valencia au dezvăluit potenţiale probleme de încălzire la turaţii mici. Am dezvoltat un nou alternator care a fost validat pe bancul de probe şi încercat la Spa-Francorchamps de Red Bull şi Lotus şi nu au mai existat probleme. Cu această nouă versiune putem furniza cu aproximativ 30% mai mult curent pentru a încerca să remediem problemele întâmpinate la turaţii scăzute", a declarat el.
Renault nu este însă sigură că aceasta este problema reală a alternatorului pe care îl furnizează celor de la Red Bull şi Lotus, astfel că investigaţiile vor continua şi în perioada următoare.
Finalizarea rapidă a investigaţiei este vitală în contextul în care circuitul Marina Bay, gazda Marelui Premiu al statului Singapore de la sfârşitul săptămânii viitoare, are de asemenea numeroase viraje lente. Constructorul francez a exclus posibilitatea de a fuirniza echipelor acelaşi alternator ca la Monza, urmând să ofere fie un alternator de specificaţie mai veche, fie un nou alternator, dacă acesta va putea fi produs în timp util.
Via Renault
Imi aduc aminte de o vreme cand celor de la Renault li s-a interzis imbunatatirea motoarelor ca si asa RBR dominau campionatul. Acum nu ar trebui acelasi lucru cu Ferrari si Mercedes? Aaa, no, da-i drq de RBR, ne putem lipsi de ei... (not)