Regulamentul WRC va suferi mici modificări în sezonul 2013
FIA pregăteşte câteva schimbări în regulamentul Campionatului Mondial de Raliuri cu privire la sistemul de calificări şi la Power Stage.
Consiliul Mondial al FIA se va reuni în 28 septembrie pentru a ratifica, printre altele, regulamentul sezonului 2013 din Campionatul Mondial de Raliuri.
Potrivit unor declaraţii făcute de Robert Reid, vicepreşedintele Comisiei WRC, sunt şanse mari ca FIA să aprobe două schimbări minore în regulamentul sportiv. Prima dintre ele vizează sistemul de calificări, care urmează să fie extins şi la raliurile desfăşurate pe asfalt, după ce în acest sezon a fost aplicat doar în cazul raliurilor desfăşurate pe macadam.
"Una dintre opţiuni este ca în viitor să introducem calificări pentru toate raliurile, inclusiv în cazul raliurilor pe asfalt, chiar dacă câştigătorul îşi va alege probabil întotdeauna prima poziţie", a explicat el.
O altă modificare a regulamentului vizează Power Stage, proba specială pentru care primii trei clasaţi primesc un bonus de trei, doua şi, respectiv, un punct. În prezent, Power Stage-ul este ultima probă specială din raliu, însă FIA vrea ca organizatorii evenimentelor să aibă posibilitatea de a alege orice altă proba specială ca Power Stage.
"Power Stage-ul este spre finalul raliului, dar nu trebuie să fie neapărat ultima probă specială. De exemplu, în Germania Power Stage-ul poate fi în regiunea viticolă şi ar oferi un trase spectaculos. În acest fel, organizatorii ar avea mai multă libertate, iar punctele bonus ar fi mai dificil de obţinut decât pe un traseu de 2 km", a adăugat el.
Această regulă va fi deja aplicată în Raliul Franţei de la începutul lunii octombrie, când Power Stage-ul va avea loc cu trei probe speciale înainte de final pe un traseu cu lungimea de 17.5 km.
Via Rallye Magazine