Regulament F1 2015: dublarea punctelor, abandonată. Safety Car virtual şi modificări la penalizări
Dublarea punctelor pentru ultima cursă a fost eliminată din regulamentul Formulei 1 pentru 2015, atunci când va fi implementă regula Safety Car-ului virtual şi când va fi aplicat un nou sistem de penalizări pentru motoare.
Consiliul Mondial al FIA a anunţat miercuri seară o amplă serie de modificări în cadrul regulamentului sportiv şi tehnic al Formulei 1 pentru sezonul 2015, pe lângă confirmarea calendarului competiţional.
Una dintre cele mai importante noutăţi pentru fani este renunţarea la regula prin care numărul de puncte alocate pentru ultima cursă a sezonului se dublează, decizia fiind luată ca urmare a numeroaselor critici aduse acestui sistem.
De asemenea, FIA a decis să renunţe la ideea de a implementa startul de pe loc al piloţilor după ieşirea Safety Car-ului de pe circuit.
În schimb, începând de anul viitor se va implementa regula unui Safety Car virtual. Astfel, în anumite situaţii, în loc să trimită Safety Car-ul pe circuit, FIA va neutraliza cursa prin solicitarea ca piloţii să parcurgă un tur de circuit într-un interval de timp prestabilit, mai mare decât cel obişnuit.
În plus, atunci când Safety Car-ul este pe circuit, cursa poate fi reluată imediat ce toţi piloţii ajung în acelaşi tur, fără a mai aştepta ca ultimii clasaţi să ajungă în spatele plutonului. Toate aceste măsuri au fost implementate cu scopul de a elimina sau de a micşora timpul petrecut de Safety Car pe circuit.
Un nou regulament pentru penalizări
În 2014, un pilot care schimba întreaga unitate de propulsie era obligat să plece din pitlane. Începând din 2015, se vor aplică însă penalizări distincte pentru fiecare dintre cele şase componente schimbate, ceea ce înseamnă că penalizarea totală va fi semnificativ mai dură.
În schimb, penalizările pe grila de start pentru înlocuirea unor componente ale motorului care nu pot fi suportate de pilot doar în cursa respectivă nu vor mai fi transferate pentru următorul Mare Premiu. Astfel, pilotul va primi penalizări în cursă în funcţie de numărul de poziţii pe care le are de recuperat, după modelul implementat în cazul lui Romain Grosjean în Marele Premiu din Abu Dhabi:
Tocmai de aceea, comisarii de cursă au decis că, în funcţie de numărul de locuri pe care le va mai avea de pierdut după calificări, Grosjean va fi penalizat şi în timpul cursei, astfel:
Pozitii ramase | Penalizare |
1-5 | 5 secunde |
6-10 | 10 secunde |
11-15 | drive-through |
16-20 | 10 secunde stop-and-go |
Aceste schimbări vin şi în contextul în care anul viitor un pilot va putea folosi cel mult patru unităţi de propulsie într-un sezon fără să sufere penalizări. De asemenea, o altă noutate în această privinţă este apariţia unei noi penalizări de 10 secunde stop-and-go, care va putea fi aplicată în timpul curselor, la fel ca şi cea de 5 secunde stop-and-go.
Alte schimbări de regulament
FIA a adoptat şi alte noutăţi în privinţa regulamentului:
▶ la suspendarea unei curse, piloţii vor reveni în loc şi nu se vor mai alinia pe grila de start;
▶ pilotul va fi obligat să ia startul din pitlane dacă angajaţii echipei sau echipamentele acestora vor fi pe grila de start la semnalul sonor care anunţat cu 15 secunde înainte de începerea turului de formare;
▶ masa minimă a monoposturilor a crescut cu 1 kg, de la 701 la 702 kg;
▶ sistemele de tip FRIC au fost interzise prin noi restricţii impuse pentru suspensii.
Via FIA
bla, bla, bla...... niste porcarii...... mi dor de ani 90........ Regulamentul pe atunci era foarte ok........ ar trebui sa pastreze doar regulile de siguranta si sa revina la acel regulament!