Red Bull: "Webber este incapabil să lupte pentru titlul mondial"

Publicat marţi, 08.01.2013 16:38 de Daniel Popescu

Consultantul Red Bull Heklmut Marko susţine că Mark Webber nu este capabil să lupte pentru titlul mondial din cauza presiunii la care este expus în astfel de momente.

Mark Webber este în umbra coechipierului său Sebastian Vettel încă de la sosirea germanului la Red Bull Racing, 2010 fiind singurul sezon în care australianul a avut şanse reale la titlul mondial până spre finalul campaniei.

Helmut Marko, consultantul grupului austriac, consideră că Webber nu are abilitatea de a face faţă presiunii atunci când se afla în postura de a lupta pentru titlu, chiar dacă obţine câteva victorii în fiecare sezon.

"Am impresia că, în medie, Webber are două curse pe an în care este imbatabil, dar nu poate menţine această formă pe parcursul anului. Imediat ce şansele sale la titlul mondial încep să arate bine, are probleme cu presiunea care apare. În comparaţie cu creşterea de formă a lui Vettel, mi se pare că Webber se descurajează. Apoi, dacă apare o problemă tehnică, cum ar fi una la alternator, este destul de uşor pentru el să intre într-o spirală descedentă", a declarat el pentru publicaţia Red Bulletin deţinută de Red Bull.

Pe de altă parte, Marko crede că Webber a fost afectat şi de performanţele superioare obţinute de coechipierul său mult mai tânăr, care l-au descurajat.

"Cred că este important şi faptul că, în cea mai mare parte a carierei, Webber nu a fost niciodată într-o echipă de top, dar întotdeauna a fost privit ca un pilot de top dacă ar fi putut ajunge la echipa potrivită. Apoi Red Bull îl pune în monopost şi dintr-o dată lângă el vine acest tânăr care îi ia pământul de sub picioare. Sigur că nu este uşor pe plan psihologic, asta ar afecta încrederea oricui şi este de înţeles", a adăugat el.

Via Autosport

  • seby9626, marţi, 08.01.2013 17:00

    Dupa parerea mea,doar un pretext de a-l ajuta pe Vettel la titlu.Sincer cred ca merita ,mai mult respect.

  • mavrick, marţi, 08.01.2013 17:52

    Webber este incapabil să lupte pentru titlul mondial, fiind "incarcerat" in rolul de pilot numarul 2 (cu alte cuvinte pup-in-curist-Vettel-ist), rol oferit de Red Bull.

  • modre, marţi, 08.01.2013 20:12

    pai normal ca daca voi construiti o masina pe stilul de pilotaj al lui Vettel, trebuie sa va axati pe el nu? Am mai vazut niste comentarii ale lui Marko luandu-i apararea lui Vettel pentru ca toata lumea spunea ca Vettel are succes datorita lui Adrian Newey....si el il apara spunand ca daca ar fi asa ar termina amandoi pilotii fiecare cursa pe locurile 1 si 2; si de aici revin la Webber: si el ar putea lupta pentru titlu daca ati avea mai multa grija de monopostul lui sa nu-i pice kersul cateva curse la rand sau mai stiu eu ce...

  • Respect pentru ce?, marţi, 08.01.2013 20:13

    A castigat prima cursa la 30 de ani. Daca era asa mare valoare era la o echipa de top inainte sa ajunga la Red Bull. Sau credeti ca Ferrari daca il oferta vara trecuta il aducea ca pilot nr. 1 in dauna lui Alonso? Sa nu mai fim ipocriti si recunostem ca Webber dupa ce ca nu rupe gura targului mai si arunca declaratii aiurea impotriva lui Vettel. Cum ar fi sa iasa Masa cu declaratii razboinice in presa? Nu il compatimiti pe Webber castiga 10 milioane de euro (la fel ca Vettel) pe an doar salariu plus ce mai pica din alte activitati.

  • iordache, miercuri, 09.01.2013 00:10

    foarte bine a spus modre

  • fgfg, miercuri, 09.01.2013 09:36

    in sfarsit un om care spune lucrurilor pe nume si aici binenteles ma refer la tipul cu respect pt ce.ma intreb eu asa ,cat sa fii de tampit de necunoscator sa l percepi pe webber si massa ca mabri piloti?pai daca ne gandim ca massa are vreo 10 ani la ferrari timp in care putea demonstra ceva ,iar webber are cativa ani la redbull ,pt cei care nu stiu webber e tipul care a castigat prima cursa la 30 asta asa ca sa va dati seama de imensul lui talent.webber si massa sunt niste simpli salariati in formula 1 .respectul se castiga prin curse ,personalitate ,talent ,atat pe circuit cat si in afara.astia sunt nulitati in ambele categorii

  • wiki, miercuri, 09.01.2013 09:55

    Marko asta este un om infect , nu are legatura cu f1.

  • pablo256r, miercuri, 09.01.2013 12:48

    In ce anume domeniu este consultant la Red Bull dl.Heklmut Marko? Mie imi da impresia ca treaba lui e sa bage zazanie intre Mark si Seb. Nu pot sa inteleg cum cineva din interior poate sa isi sape echipa. Sau nu face parte din echipa ? Ia salar de la Ferrari ? Sau McLaren ? Sau Mercedes ?

  • atm, sâmbătă, 12.01.2013 02:42

    Nu sapa echipa, sapa doar pe pilotul numarul 2, care probabil cu vreo 2 zile inainte si-a iesit din limite si o fi avut el vreo discutie privata prin care a cerut sa fie numarul 1 - sau egalul numarului 1. Asta-i un mesaj direct pentru Webber -stai cuminte, zi mersi si tuguie-ti buzele, ca la anu' nu se stie daca se mai prelungeste contractul.