Red Bull, McLaren şi Sauber anunţă piloţii pentru testele de la Abu Dhabi
Red Bull, McLaren şi Sauber au anunţat liniile de piloţi pentru sesiunea de teste de pe circuitul de la Abu Dhabi care va avea loc la începutul lunii noiembrie.
Echipele care vor participa în săptămâna 6-8 noiembrie la sesiunea de teste de la Abu Dhabi dedicată tinerelor talente au început să anunţe numele piloţilor pe care îi vor evalua.
Campioana mondială Red Bull Racing va miza pe portughezul Antonio Felix da Costa, care a terminat pe locul trei sezonul de GP3 şi face parte din programul de juniori al echipei austriece. Da Costa nu va fi însă la prima experienţă în Formula 1, întrucât a mai testat pentru Force India în 2010. Cel de-al doilea pilot evaluat de echipa va fi Robin Frijns, care şi-a câştigat acest drept după ce a câştigat titlul în Formula Renault 3.5.
Olandezul va testa pentru Red Bull doar în prima zi, iar ulterior se va alătura celor de la Sauber, care va miza şi pe pilotul de rezervă Esteban Gutierrez.
Între timp, McLaren va miza pe linia clasică de piloţi pentru aceste evenimente, urmând să-i evalueze pe piloţii de rezervă Gary Paffett şi Oliver Turvey, însă îl vor folosi şi pe Kevin Magnussen, care face parte din programul McLaren pentru dezvoltarea tinerelor talente.
Pe lângă Red Bull, McLaren şi Sauber, la testele de la Abu Dhabi din luna noiembrie vor mai participa şi Lotus, Toro Rosso şi Caterham. Celelalte echipe au efectuat deja sesiune pentru tinere talente pe circuitele de la Magny Cours sau Silverstone.
Via Red Bull, McLaren, Sauber
Imi place cum McLaren profita de orice ocazie sa-l testeze pe "tanarul talent" de 31 de ani, Paffett...