Red Bull: "Îmbunatăţirile la motorul Renault vor fi disponibile doar în ultimele trei curse"
Red Bull susţine că va putea utiliza noua specificaţie de motor la care lucrează Renault abia în ultimele trei curse ale sezonului.
Presa internaţională a relatat săptămâna trecută că Renault testează pe bancul de probe de la fabrica de la Viry Chatillon un nou prototip de motor pe care să îl utilizeze în ultima parte a sezonului.
Informaţiile au fost practic confirmate de oficialii Red Bull Racing, însă consultantul Helmut Marko afirmă că îmbunatăţirile vor fi disponibile doar pentru ultimele trei curse, care vor avea loc în Mexic, Brazilia şi Abu Dhabi.
"Ferrari demonstrează că este posibil să prinzi din urmă rivalii în timpul sezonului, iar Renault recunoaşte acum ce trebuie să facă, dar din păcate un an întreg a fost pierdut. În plus, am avut probleme cu fiabilitatea. Da, urmează câţiva paşi, dar rezultatele rămân de văzut. Dacă update-urile funcţionează, vor sosi în ultimele trei curse, în cel mai bun caz", a declarat austriacul în cadrul unui interviu acordat site-ului oficial al Formulei 1.
Pe de altă parte, Marko susţine că în termen de trei săptămâni echipa va şti dacă îmbunătăţirile aduse de Renault vor marca o creştere semnificativă a performanţelor motorului.
"Problema a fost fiabilitatea, iar mai presus de asta dezvoltarea nu a mers în direcţia potrivită. Trebuie să avem răbdare. În trei săptămâni de acum înainte ar trebui să ştim dacă noul proiect aflat acum pe bancul de probe funcţionează sau nu", a adăugat el.
Via Formula1
Eu zic sa le aduca abia la ultima cursa :)) poate recupereaza acolo