Red Bull, exclusă de la o întâlnire a echipelor la Suzuka

Publicat marţi, 09.10.2012 13:12 de Daniel Popescu

Red Bull şi Toro Rosso nu au fost invitate să participe la o întâlnire cu celelalte 10 echipe care a avut loc în weekend la Suzuka.

Paddock-ul circuitului de la Suzuka a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute o întâlnire între reprezentanţii a 10 dintre cele 12 echipe din Formula 1. Întâlnirea a fost iniţiată de FOTA, organizaţie din care mai fac parte şapte echipe, iar Ferrari şi Sauber au fost de asemenea invitate în ciuda faptului că s-au retras din asociaţie la finalul anului trecut.

Astfel, singurele echipe care au lipsit de la întâlnire au fost Red Bull Racing şi Toro Rosso, element care evidenţiază încă o dată dezacordurile care există între operaţiunile magnatului Red Bull Dietrich Mateschitz şi restul echipelor.

Potrivit unor informaţii neoficiale, echipele au discutat, printre altele, subiecte precum reducerea costurilor în competiţie şi reprezentarea în Comisia F1, însă preşedintele FOTA Martin Whitmarsh a refuzat să ofere informaţii clare în această privinţă. "Am vorbit despre viaţă şi vremurile din Formula 1. Nu sunt îngrijorat în privinţa FOTA. Este complicat pentru echipe să încerce şi să împartă unele dintre problemele pe care le avem pentru a lucra împreună", s-a limitat el să declare.

Între timp, Christian Horner, şeful Red Bul, afirmă că nu ştie care a fost motivul întâlnirii, motiv pentru care a refuzat să facă orice alt comentariu. "Nu ştiu despre ce au discutat în cadrul întâlnirii, aşa că nu pot să comentez. Este vorba despre FOTA, care include unele echipe, dar nu şi alte echipe. Nu am nicio idee care a fost subiectul discuţiei, dar este evident că echipele simt că nu se aplică şi în cazul Red Bull. Aşa că nu pot comenta un subiect pe care nu îl cunosc", a explicat britanicul.

Se speculează că Red Bull este împotriva introducerii acordului pentru reducerea costurilor în regulamentul sportiv al FIA, element susţinut aparent de toate celelalte echipe cu scopul de a reduce efectiv bugetul necesar pentru Formula 1. Echipele de Formula 1, inclusiv Red Bull şi Toro Rosso, se vor întâlni în 23 octombrie cu FIA şi Bernie Ecclestone pentru a discuta despre regulamentul Formulei 1 pentru sezonul următor.

Via Autosport

  • vettelcampion, marţi, 09.10.2012 13:45

    FUCK FIA !VIE FRICA DE EI

  • x_zone, marţi, 09.10.2012 13:55

    f urat...

  • Redbulica, marţi, 09.10.2012 14:49

    Incet incet taurii vor fi exclusi.