Red Bull anunţă începerea negocierilor cu Webber pentru 2013
Red Bull Racing a anunţat că va iniţia negocierile cu Mark Webber pentru prelungirea contractului scadent la sfârşitul acestui an.
Red Bull Racing este pregatitită să înceapă discuţiile cu Mark Webber cu privire la situaţia sa contractuala, lunile de vară fiind alese în mod tradiţional de campioana mondială pentru clarificarea liniei de piloţi pentru sezonul următor. Şeful Christian Horner a confirmat indirect că intenţia echipei este să-l păstreze pe pilotul australian alături de Sebastian Vettel pentru cel puţin încă un sezon, pe baza progreselor înregistrate de acesta comparativ cu anul trecut.
"Am ajuns în acel punct al anului în care ne vom aşeza şi vom discuta despre viitor. Webber pilotează foarte bine în acest an şi cred că entuziasmul său este evident. Cred că este într-o formă grozavă şi furnizează rezultate în monopost, aşa că pe parcursul următoarelor săptămâni vom începe discuţiile despre viitor", a declarat britanicul în vârstă de 36 de ani.
Webber a fost creditat cu mari şanse să ajungă la Ferrari în sezonul 2013 ca înlocuitor pentru Felipe Massa, însă australianul a refuzat să facă orice comentariu privind direcţia pe care o va alege pentru anul viitor.
"Cred că pauza de iarnă a fost foarte bună pentru mine. M-am bucurat de startul sezonului şi am obţinut totul de la pilotajul meu, care în mod cert este în mâinile mele prin motivaţie şi spirit, dar şi datorită băieţilor din echipă. Despre anul viitor? Da, există şanse bune să concurez în Formula 1", a apreciat pilotul echipei Red Bull.
Via Autosport