Red Bull a depus formal apelul împotriva excluderii de la Melbourne
Red Bull Racing a depus joi apelul împotriva excluderii lui Daniel Ricciardo din Marele Premiu al Australiei, iar o dată de judecată va fi stabilită până la sfârşitul acestei săptămâni.
Red Bull Racing a aşteptat până aproape de termenul limită pentru a depune formal apelul impotriiva excluderii din Marele Premiu al Australiei. Potrivit unui purtător de cuvânt al echipei, apelul a fost transmis forului mondial cu numai câteva minute înainte de termenul limită stabilit prin regulament.
Daniel Ricciardo a pierdut locul doi obţinut pe circuit după ce a fost descalificat pe motiv că debitul carburantului a depăşit limita maximă de 100 de kilograme pe oră impusă prin regulament. Cvadrupla campioană mondială susţine că a respectat limitele regulamentului, însă a utilizat un sistem neomologat pentru verificarea debitului în locul senzorului omologat de FIA.
▶ Povestea excluderii lui Ricciardo de la Melbourne
Potrivit procedurii, FIA va analiza documentaţia depusă de Red Bull Racing şi este de aşteptat ca până la sfârşitul acestei săptămâni să anunţe data la care se va judeca apelul. Cel mai probabil, apelul va fi judecat spre finalul lunii aprilie.
Via Reuters
Sa speram ca nu vor reusi sa intoarce decizia FIA, iar Kevin si Jenson raman pe 2 si pe 3.