Raliul Marii Britanii: Loeb, cel mai rapid în calificări
Sebastien Loeb a stabilit cel mai bun timp în calificările pentru Raliul Marii Britanii şi va avea oportunitatea să-şi aleagă primul poziţia pe drum în probele speciale de vineri.
Sebastien Loeb a început cu drept marşul spre cea de-a patra victorie din carieră în Raliul Marii Britanii, după ce a stabilit timpul de referinţă în calificări. Pilotul echipei Citroen a fost cronometrat cu 2:22.260 pe un traseu cu o lungime de 3.91 km, însă francezul a fost ajutat decisiv de faptul că ploaia şi-a făcut apariţia imediat după ce acesta a efectuat traseul.
Astfel, rivalii săi au fost nevoiţi să fie mai precauţi pentru a nu ieşi în decor în zonele periculoase stropite de apă, însă chiar şi în acest condiţii Petter Solberg a fost cu numai 0.051 de secunde mai lent decât Loeb. "Este incredibil. Ploaia a început chiar când erau pe linia de start. Nu ştiam care va fi nivelul aderentei şi am frânat prea devreme pentru unele viraje. Este frustrant, dar am în continuare un singur obiectiv şi acela este să câştig", a declarat pilotul echipei Ford.
Cei doi rivali în lupta pentru titlul mondial au fost urmaţi de Mikko Hirvonen (Citroen) şi Thierry Neuville (Citroen Junior), în timp ce Jari Matti Latvala (Ford) a terminat pe locul cinci la puţin peste o secundă de Loeb.
Piloţii îşi vor alege ordinea în care vor pleca pe traseu în probele speciale de vineri în ordinea în care au încheiat calificările, Loeb urmând să fie astfel cel mai avantajat. Alegerea poziţiilor pe drum se va face în cadrul unei ceremonii care va avea loc joi la ora 21:00 (ora României) în Llandudno, una dintre cele mai populare staţiuni turistice din Ţara Galilor. Ulterior, Raliul Marii Britanii va începe propriu-zis vineri puţin după ora 10:00, ora României.
Solberg rivalul lui Loeb la titlu??? Are peste 90p in urma lui Loeb cu numai 112 disponibile pana la final