Raliul Germaniei, PS 1-3/15: Loeb începe asaltul spre a noua victorie
Sebastien Loeb şi-a surclasat rivalii în primele trei probe speciale din Raliul Germaniei şi a luat deja o opţiune serioasă pentru a câştiga etapa pentru a noua oară în carieră.
Sebastien Loeb are în palmares opt victorii consecutive în Raliul Germaniei în perioada 2002-2010 şi demonstrează că se îndreaptă fără emoţii spre al nouălea succes. Pilotul echipei Citroen a dominat autoritar dimineaţa primei zile a etapei şi a fost cel mai rapid în primele trei probe speciale, reuşind să-şi construiască deja un avans consistent de 13.1 secunde.
În acest context, punctul de atracţie al raliului este lupta pentru locul doi dintre piloţii echipei Ford, Petter Solberg având un avans de aproape şase secunde în faţa coechipierului său Jari Matti Latvala. Belgianul Thierry Neuville a dat semne că se poate implica în această luptă, însă a pierdut teren în PS 3 şi ocupă locul patru în clasament la volanul unui Citroen DS3 WRC.
Poziţia a cincea este ocupată de Mikko Hirvonen, care a avut parte de o dimineaţă dificilă şi a pierdut deja aproape o jumătate de minut în faţa coechipierului său Loeb. În plus, pilotul echipei Citroen este ameninţat de Dani Sordo şi Ott Tanak, cei doi făcând rocadă pe locurile 6 şi 7 în PS 3 după o greşeală comisă de pilotul care concurează cu Ford Fiesta RS WRC.
Primele trei probe speciale nu au fost însă lipsite de incidente. Evgeny Novikov a fost nevoit să abandoneze după ce a pierdut o roată în prima probă specială, în timp ce Fordul lui Martin Prokop a luat foc, fără ca pilotul sau copilotul său să aibă de suferit.
Următoarele trei probe speciale din Raliul Germaniei vor avea loc în seara zilei de vineri.
Raliul Germaniei - Clasament după PS 3/15:
Loc | Pilot | Timp | Diferenta |
---|---|---|---|
1. | S. LOEB | 41:22.1 | 0.0 |
2. | P. SOLBERG | 41:35.2 | +13.1 |
3. | J. LATVALA | 41:40.9 | +18.8 |
4. | T. NEUVILLE | 41:47.6 | +25.5 |
5. | M. HIRVONEN | 41:50.1 | +28.0 |
6. | D. SORDO | 41:57.0 | +34.9 |
7. | O. TÄNAK | 42:11.1 | +49.0 |
8. | M. ØSTBERG | 42:17.3 | +55.2 |
9. | C. ATKINSON | 42:44.6 | +1:22.5 |
10. | P. VAN MERKSTEIJN (JR) | 43:35.8 | +2:13.7 |